ro

 

Societate
27 Mai, 2026 / 18:21
/ 06 Mai, 2026

Un intermediar al Partidului „Șor” a fost condamnat pentru transport de bani destinați protestelor

Un bărbat care activa neoficial în interesul Partidului Politic „Șor” a fost condamnat la patru ani de închisoare, după ce instanța l-a găsit vinovat de implicare într-o schemă de finanțare ilegală a formațiunii politice, comunică MOLDPRES.

Potrivit deciziei instanței, inculpatul a fost recunoscut vinovat de acordarea de mijloace sau instrumente pentru acceptarea cu bună știință a finanțării unui partid politic din partea unui grup criminal organizat.

Acesta va executa pedeapsa într-un penitenciar de tip semiînchis și nu va putea deține funcții în cadrul partidelor politice timp de patru ani.

Până la rămânerea definitivă a sentinței, în privința inculpatului a fost menținută măsura preventivă a arestului preventiv. Instanța a dispus, de asemenea, confiscarea specială în folosul statului a sumei de 1,5 milioane de lei și 41.100 de dolari SUA.

Potrivit probelor administrate de Procuratura Anticorupție și Centrul Național Anticorupție, bărbatul ar fi activat ca intermediar într-o schemă coordonată cu vicepreședinți ai Partidului Politic „Șor”. Anchetatorii susțin că acesta a transmis o pungă cu 1,5 milioane de lei secretarei și vicepreședintei organizației teritoriale a partidului din sectorul Râșcani al municipiului Chișinău. Ulterior, banii ar fi fost împărțiți în sume mai mici și distribuiți către reprezentanți ai organizației teritoriale și ai organizațiilor primare.

Într-un alt episod investigat, inculpatul ar fi transmis vicepreședintelui organizației teritoriale Bălți suma de 41.100 de dolari SUA, bani destinați remunerării persoanelor mobilizate pentru participarea la protestele organizate de Partidul „Șor” în municipiul Chișinău, inclusiv în corturile instalate în cadrul manifestațiilor.

Ulterior, mijloacele financiare ar fi fost repartizate coordonatorilor organizațiilor primare ale partidului din municipiul Bălți. Sentința nu este definitivă și poate fi contestată în condițiile legii.


 
Ultimele Știri
/ Acum 7 ore

Premierul Alexandru Munteanu solicită mobilizare continuă și sprijin pentru comunitățile afectate de ploile puternice

/ Acum 7 ore

Ministrul Sănătății, Emil Ceban: "Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă” nu se închide și nu vor fi concedieri"

/ Acum 7 ore

FOTO // Angajații IGSU continuă intervențiile în zonele cu risc de inundații în urma precipitațiilor. Nivelul apei a scăzut în mai multe bazine acvatice

/ Acum 8 ore

FOTO // Programul „Curtea Europeană”. Locuitorii din sectorul Ciocana al capitalei vor beneficia de terenuri de joacă, zone verzi și infrastructură modernă

/ Acum 9 ore

DOC // Noi reguli pentru fertilizarea in vitro în Republica Moldova. Cine poate beneficia de procedură gratuit

/ Acum 9 ore

DOC // Modificările la Legea cetățeniei au fost publicate în Monitorul Oficial

/ Acum 17 ore

Agenda evenimentelor, miercuri, 27 mai

/ Acum 20 ore

Meteorologii prognozează pentru miercuri precipitații de scurtă durată și cer variabil

/ Acum 20 ore

FOTO // Programul EU4GenderEquality. Circa 3 000 de persoane, implicate în inițiative de promovare a egalității de gen și prevenire a violenței

/ Acum 21 ore

Procurorul Liliana Partole a fost audiată de Comisia de evaluare

/ Acum 1 zi

FOTO // Intervenții la Strășeni, Criuleni, Călărași și Ungheni. Angajații IGSU fortifică digurile de protecție în zonele cu risc de inundații

/ Acum 1 zi

O femeie a fost readusă la viață după un stop cardiac. Intervenție salvatoare a echipei de pe ambulanță din Mereni

/ Acum 1 zi

Bursele studenților vor fi majorate din 1 septembrie

/ Acum 1 zi

IGP a înregistrat 19 cazuri de escrocherii. Cetățenii, îndemnați să nu transmită bani persoanelor necunoscute