Un tânăr din regiunea transnistreană este cercetat pentru implicarea în cazuri de escrocherie cu date bancare. Prejudiciul ajunge la peste 168 000 de lei
Un tânăr de 19 ani, originar din regiunea transnistreană, este cercetat penal pentru implicarea în mai multe cazuri de escrocherie cu date bancare. În total, cinci persoane au fost prejudiciate cu peste 168 000 de lei, informează MOLDPRES.
Potrivit Inspectoratului General al Poliției, acțiunile ar fi fost comise în sectorul Râșcani al capitalei. În patru dintre episoade, suspectul s-ar fi prezentat ca reprezentant al unor bănci comerciale. Acesta a contactat telefonic victimele și le-a convins să divulge datele cardurilor bancare, sub pretextul prevenirii unor tranzacții neautorizate.
Într-un alt caz, tânărul s-ar fi prezentat drept angajat al unei companii de telefonie mobilă, determinând victima să ofere acces la aplicația bancară din telefon. Ulterior, de pe contul acesteia au fost sustrași banii.
Suspectul a fost identificat, reținut și plasat în arest preventiv pentru 30 de zile.
Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la cinci ani.
VIDEO // Contrabandă la Lipcani. Peste 1, 8 milioane de țigarete ascunse urmau să ajungă la București
MAE anunță o operațiune de evacuare a cetățenilor din Fâșia Gaza, cu sprijin internațional
Ministrul Mediului, Sergiu Lazarencu, la final de mandat: „Protecția mediului a fost transformată într-o prioritate națională”
DOC // Maia Sandu l-a desemnat pe Alexandru Munteanu candidat la funcția de prim-ministru
Igor Grosu, după consultările de la Președinție: „În mai puțin de 15 zile, Republica Moldova va avea un nou Guvern”
Ministra Justiției la raport: peste 400 de extrădări realizate și directive UE implementate în ultimii ani
Veronica Mihailov-Moraru: „Sistemul judiciar a fost reconfigurat și peste 100 de judecători și 37 de procurori noi au fost promovați”
Un bărbat a suferit intoxicație și arsuri ușoare după ce i-a luat foc mașina în mers
Ministra Justiției a prezentat raportul de activitate. „Peste 65% din acțiunile strategiei 2020–2025 au fost realizate”
Cristina Gherasimov, întrevedere cu noul ambasador al Germaniei la Chișinău, Hubert Knirsch: „Vă mulțumim pentru că sprijiniți țara noastră în procesul de transformare”
Președinta Maia Sandu a numit-o pe Veronica Mihailov-Moraru în funcția de consilier prezidențial în domeniul justiției
ANRE a prelungit termenul de aplicare a produsului destinat facilitării transportului de gaze către Ucraina
IGP semnalează mesaje cu conținut fals trimise pe poșta electronică din numele instituției
Școlile pot primi donații direct prin MPay. Banii sunt utilizați pentru modernizarea instituțiilor
O nouă sesiune a Programului EcoVoucher. Circa 550 de familii își vor procura electrocasnice noi
Schema cu ruda implicată în accident. O femeie a fost înșelată de 5 000 de euro și 2 000 de lei
Un muncitor a decedat în urma unui accident produs în zona de protecție a rețelelor electrice
Raportul intermediar privind amalgamarea voluntară: primele două clustere teritoriale au parcurs cu succes procesul
DOC // Veronica Mihailov-Moraru a fost numită în funcția de consilier prezidențial în domeniul justiției
Noi numiri în Procuratura Anticorupție: CSP a avizat trei adjuncți ai lui Marcel Dumbrăvan
VIDEO // Președintele oficiului teritorial Bălți al Blocului „Pobeda”, reținut într-un dosar de corupere a alegătorilor, finanțare ilegală a partidelor și spălare de bani
VIDEO // Droguri în sumă de 1, 2 milioane de lei. Un cuplu din Bălți, reținut de organele de forță
Un nou record pentru transportul aerian din Republica Moldova. Aeroportul Internațional „Eugen Doga” Chișinău a atins cifra de cinci milioane de pasageri deserviți
Dorin Junghietu a inspectat lucrările de la Stația Electrică Chișinău: „Ne apropiem de cea mai importantă etapă în procesul de consolidare a infrastructurii energetice critice”
Elevii au plecat în vacanța de toamnă