VIDEO // Factura la gaz va include date privind achitările efectuate după încheierea perioadei de facturare
Factura la gaz va include un rând nou în care vor fi reflectate achitările efectuate după încheierea perioadei de facturare și până la data emiterii facturii. Modificarea a fost introdusă de Energocom pentru a prezenta mai clar situația contului și de a evita neclaritățile privind plățile deja efectuate de consumatori, informează MOLDPRES.
Prin noua formulă de prezentare, consumatorii vor putea urmări mai ușor plățile efectuate și soldul existent la data emiterii facturii, având o imagine mai clară asupra situației lor financiare.
Modificarea a fost efectuată în contextul neclarităților cetățenilor privind reflectarea sumelor achitate în luna august la compartimentul datorii în facturile emise pentru luna iulie 2026.
Potrivit Energocom, facturile emise la 25 august 2026 au reflectat consumul și plățile înregistrate pentru perioada 1–31 iulie 2026. Astfel, plățile efectuate după 31 iulie nu puteau fi incluse în factura pentru luna iulie, însă acestea au fost înregistrate în conturile consumatorilor și luate în calcul la actualizarea soldului.
În același timp, suma afișată în aplicațiile bancare poate fi diferită de cea tipărită pe factură, deoarece informațiile transmise instituțiilor bancare și organizațiilor nebancare au inclus soldul actualizat la 24 august 2026, cu plățile efectuate până la această dată. Prin modificarea formatului facturii, Energocom urmărește ca aceste informații să fie prezentate mai clar și mai ușor de înțeles pentru consumatori.
Procesul de facturare pentru luna august este în desfășurare, iar facturile urmează să fie transmise consumatorilor în prima jumătate a lunii septembrie.
Un lot de 200 de brățări noi pentru monitorizarea electronică a agresorilor familiali va fi recepționat de INP până la sfârșitul lunii septembrie
Moldova și Israelul își consolidează cooperarea în turism. Cele două țări au semnat o Declarație comună de intenție
Droguri de 1,6 milioane de lei, depistate într-un colet în sectorul Buiucani. Un bărbat din capitală a fost reținut
Autoritățile locale din 11 raioane învață să gestioneze mai eficient serviciile de salubrizare și activitățile apicole, într-un program realizat de EcoContact
Peste patru kilometri de drum vor fi reabilitați pentru a ușura accesul la Mănăstirea Secăreni din raionul Hâncești
Două cazuri de virus West Nile au fost confirmate în Republica Moldova. Unul este autohton
Un nou proiect ARBOM la Taraclia: zonă de joacă modernă și sigură pentru copiii Centrului „Plămîce”
Parteneriat transfrontalier pentru copii: 177 de specialiști din Republica Moldova și România, reuniți într-o rețea profesională
Autoritățile anunță măsuri speciale la frontieră în contextul tranzitului pelerinilor hasidici
Acces extins la informațiile cadastrale. Ce categorii de persoane ar putea beneficia de noile prevederi
FOTO // Peste două mii de gospodării și firme din Cimișlia vor fi racordate la o nouă rețea de canalizare
PTF Tudora–Starokazacie și-a reluat activitatea. Circulația prin punctul de trecere se desfășoară normal
Bunuri de peste 200 000 de lei, nedeclarate au fost depistate de vameșii de la Leușeni
Traficul de camioane este redirecționat prin Palanca. Serviciul Vamal suplimentează numărul de funcționari
Premierul Vasile Tofan a participat la deschiderea Reuniunii Teatrelor Naționale Românești
Cooperarea moldo-olandeză, discutată de Premierul Vasile Tofan și Ambasadoarea Regatului Țărilor de Jos
Proiecte moldo-nipone pentru reducerea emisiilor și protecția mediului, discutate la Ministerul Mediului
Autoritățile locale din Moldova se pregătesc pentru accesarea fondurilor europene. Vicepremierul Bolea: „Avem deja experiență și mecanisme pe care trebuie să le consolidăm”
Speakerul Igor Grosu a îndemnat cetățenii să vină la Gala „Te cânt, Patrie și Neam”: „Să celebrăm prin muzică și cultură unitatea și dragostea de țară”
Avertisment pentru moldovenii care caută de muncă în Grecia: anumite oferte pot ascunde activități ilegale
Deputații au păstrat un minut de reculegere în memoria victimelor atentatelor din 11 septembrie 2001
FOTO // Un sistem de irigare pentru 87 de hectare este construit în satul Plop din raionul Dondușeni
Tentativă de escrocherie la Ialoveni: suspectul a fost reținut în flagrant
VIDEO // Factura la gaz va include date privind achitările efectuate după încheierea perioadei de facturare
DOC // Reguli noi pentru colectarea deșeurilor și serviciile de salubrizare, publicate în Monitorul Oficial
Moldova va extrăda pentru prima dată o persoană către India. Bărbatul este acuzat de omor și trafic de droguri
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, va merge la Budapesta pentru a convinge autoritățile ungare să sprijine deschiderea clusterelor de negocieri cu UE
Euronews: Chișinăul a avansat mai rapid decât capacitatea de evaluare a Bruxelles-ului, iar Comisia Europeană își redirecționează resursele către Moldova
Ministerul Justiției prelungește concursul pentru funcția de membru al Colegiului disciplinar al judecătorilor. Dosarele pot fi depuse până pe 9 octombrie
Igor Grosu, despre reforma administrației publice locale: „Noua hartă administrativă a Moldovei va avea mai puțin de 10 regiuni”