VIDEO // Familie din raionul Soroca, ajutată să-și modernizeze casa printr-un proiect european
Irina Rusu, locuitoare a satului Bădiceni, raionul Soroca, a beneficiat de sprijin financiar din partea Uniunea Europeană pentru modernizarea locuinței moștenite de la bunici, prin înlocuirea ușii și a geamurilor, în cadrul unui proiect dedicat eficienței energetice, transmite MOLDPRES.
Intervenția a fost realizată în cadrul proiectului „Parteneriate locale pentru eficiența energetică în servicii sociale”, destinat sprijinirii familiilor vulnerabile și îmbunătățirii condițiilor de trai prin reducerea consumului de energie.
Proiectul are un buget total de peste 4,8 milioane de euro, din care aproximativ 4,2 milioane de euro reprezintă contribuția Uniunii Europene, iar circa 600.000 de euro constituie cofinanțarea oferită de Fundația Soros Moldova.
Implementarea proiectului a început în anul 2024 și este realizată în parteneriat de Fundația Soros Moldova, Keystone Moldova și Fondul de Inovații Sociale din Moldova.
Potrivit organizatorilor, astfel de intervenții contribuie la creșterea eficienței energetice a locuințelor, reducerea costurilor pentru familii și îmbunătățirea confortului termic, în special pentru gospodăriile vulnerabile din mediul rural.
FOTO // Peste o mie de elevi din Bălți vor beneficia de condiții moderne de studiu
FOTO // Autoritățile vamale și de frontieră din Moldova și România au stabilit noi măsuri pentru fluidizarea traficului în postul Leușeni–Albița
Pagina oficială a MEC, vizată de un nou atac cibernetic
ARMENPRESS: Jocurile armatei reunesc pentru al patrulea an consecutiv structurile de securitate din Armenia
Ministerul Sănătății extinde accesul la chimioterapie în spitalele raionale din Anenii Noi și Soroca
Un fost polițist va ajunge pe banca acuzaților după ce ar fi întocmit un proces-verbal pe numele unei persoane decedate
VIDEO // Peste 85% dintre primării au inițiat amalgamarea voluntară. Președinta Maia Sandu salută deciziile curajoase ale autorităților locale: „Ați pus în prim plan interesul oamenilor”
Tinerii absolvenți de la pedagogie pot depune dosarele pentru a se angaja în școli. MEC lansează turul II al concursului
VIDEO // Un bărbat riscă până la doi ani de închisoare într-un dosar privind distribuirea imaginilor intime pe un canal de Telegram
FOTO // Contingentul KFOR-24 al Armatei Naționale și-a încheiat misiunea în Kosovo
VIDEO // Trei tineri, cercetați după ce au furat materiale de construcție în sumă de peste 56 000 de lei
Nivelul apei din lacul de acumulare Novodnestrovsk continuă să scadă
Meteorologii au emis Cod galben de caniculă. Temperaturile vor ajunge până la 36°C
Cetățenii moldoveni din Japonia, avertizați în contextul furtunii tropicale „Delfin”
Doi procurori vor fi audiați în luna august în cadrul evaluării externe. Comisia anunță o nouă rundă de audieri publice
O tânără a fost condamnată la cinci ani de închisoare după ce a plătit un telefon cu 1 150 de dolari falși
Bloomberg: Atacurile ucrainene au redus la minimul ultimilor 24 de ani procesarea petrolului în Rusia
Magistrata Veronica Cupcea trece evaluarea externă. CSM a constatat că nu există temei pentru nepromovarea acesteia
Primăriile care au ales amalgamarea voluntară vor primi peste 6,5 miliarde de lei. Alexei Buzu: „Guvernul pune la dispoziția primăriilor care se amalgamează voluntar un pachet de investiții fără precedent”
DOC // Asociațiile de proprietari din condominiu vor putea accesa mai ușor credite pentru renovarea energetică a blocurilor locative
VIDEO // O femeie și doi foști polițiști de frontieră, reținuți în dosarul migrației ilegale a 400 de ucraineni apți de luptă
Creștinii ortodocși îi sărbătoresc pe Sfântul Mucenic Foca și pe Sfânta Maria Magdalena
Fermierii au accesat aproape 600 de milioane de lei prin credite cu dobândă redusă
DOC // Aneta Gonța preia oficial conducerea Consiliului Audiovizualului. Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial
Peste 14.700 de solicitări la ambulanță într-o săptămână. Urgențele cardiovasculare, cele mai frecvente
Două persoane au murit într-un accident produs pe traseul Chișinău - Bălți
Leul moldovenesc se apreciază față de euro și dolar
Agenda evenimentelor, marți, 4 august
Mihai Popșoi a vizitat Lavra Pecerska din Kiev și a condamnat atacurile Rusiei asupra patrimoniului cultural al Ucrainei
Vreme caniculară se anunță pentru marți, 4 august