VIDEO // Fraudă fiscală în transport internațional: autoritățile au ridicat 500.000 de lei și obiecte de lux de la două companii
Polițiștii de frontieră, procurorii și reprezentanții Serviciului Fiscal de Stat au deconspirat o schemă de evaziune fiscală în care două companii de transport, care efectuau curse ocazionale către Uniunea Europeană și Rusia, au ascuns venituri ce ar fi adus bugetului statului 2.800.000 de lei din impozite, comunică MOLDPRES.
Potrivit PCCOCS, investigația a arătat că firmele vizate operau 12 autocare, cu implicarea a șase conducători auto și însoțitori de bord, care completau foile de parcurs cu date false, indicând un număr mai mic de pasageri și omițând destinațiile exacte, încălcând astfel legislația.
În urma a 17 percheziții desfășurate în Chișinău, autoritățile au ridicat peste 500.000 de lei, documente contabile referitoare la transportarea pasagerilor și obiecte de lux din metale prețioase. Doi administratori ai companiilor au fost declarați bănuiți de PCCOCS și se află sub anchetă penală.
VIDEO // Inspectorii de mediu intensifică verificările în cazul deșeurilor descoperite în raionul Criuleni
CSJ menține decizia CSM în cazul Ruxandei Pulbere. Fosta judecătoare nu a promovat evaluarea externă
VIDEO // Încărcătura explozivă din drona căzută la Copanca a fost detonată controlat de geniștii Armatei Naționale
Peste o sută de tentative de fraudă telefonică au fost prevenite în weekend. O victimă a pierdut aproape 150.000 de lei
VIDEO // Tânăr de 18 ani, arestat pentru trafic de droguri. Polițiștii au ridicat hașiș și cocaină
Ministerul Apărării: Drona Gheran-2 prăbușită la Copanca va fi detonată controlat de geniști
Noi detalii în cazul cadavrelor descoperite în iazul din Dănceni, Ialoveni. Ambele victime sunt femei
A început admiterea la liceu: actele vor putea fi depuse în două etape
Drona de la Copanca a căzut lângă o casă. Două persoane au fost evacuate
Laboratoare de științe și clase de matematică din nouă școli model au fost modernizate și dotate cu echipamente de ultimă generație
Numărul persoanelor care ne vizitează țara, în continuă creștere: peste 300 de mii de turiști în primul trimestru din 2026
Incendiu într-un lan agricol din Tudora: șapte hectare de grâu au ars, alte 39 au fost salvate. IGSU avertizează asupra riscului incendiilor de vegetație
Un avocat și un angajat al unei instanțe din Chișinău au fost reținuți după ce ar fi cerut peste 10 mii de euro mită
Pompierii moldoveni pleacă în Grecia pentru a ajuta la stingerea incendiilor forestiere
Agenda evenimentelor, marți, 14 iulie
Kievul a fost atacat cu rachete balistice
Euro și dolarul se apreciază ușor
Republica Moldova și UE deschid astăzi negocierile pentru Clusterul 6 de aderare
Maia Sandu, la reuniunea Coaliției de Voință: „Securitatea Ucrainei este securitatea Moldovei”
FOTO // Președinta Maia Sandu, de la Paris: ,,Securitatea cetățenilor și a țării este preocuparea noastră cea mai importantă"
METEO // Ploi izolate și temperaturi de până la +30°C pe 14 iulie
VIDEO // Ministerul Mediului investighează cele trei cazuri de poluare. Gheorghe Hajder: „Vinovații riscă cele mai dure sancțiuni”
VIDEO // Oportunități pentru absolvenții de gimnaziu: Peste 2.600 de locuri bugetare disponibile în învățământul dual
SATUL EUROPEAN // Apă potabilă și un spațiu comunitar modern în comuna Grinăuți
VIDEO // Tinerii profesori se pot înscrie până pe 17 iulie la concursul pentru ocuparea posturilor vacante
FOTO // Au început lucrările la stația regională de epurare și extinderea canalizării din Nisporeni și Vărzărești
Atleta Andreea Stavila-Grosu a câștigat proba de 3000 de metri obstacole la un concurs internațional din Turcia
Tinerii din Moldova care studiază agricultura, mediul sau dezvoltarea rurală sunt invitați la un concurs organizat de FAO
Republica Moldova își pregătește specialiștii pentru provocările integrării europene, prin schimb de experienţă cu România
Noi capacități de stocare a energiei: șapte instalații au fost racordate la rețelele electrice