ro

 

Societate
11 Noiembrie, 2026 / 13:15
/ Acum 4 ore

VIDEO // Trei cetățeni străini au fost opriți la Costești în timp ce ar fi încercat să ajungă ilegal în UE

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Costești au contracarat o tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, în care erau implicați trei cetățeni ai Bangladeshului. Aceștia se deplasau cu un automobil condus de un cetățean al Republicii Moldova și ar fi intenționat să ajungă clandestin pe teritoriul Uniunii Europene, informează MOLDPRES.

Potrivit Poliției de Frontieră, cazul a fost depistat în timpul unei misiuni de supraveghere a frontierei, când patrula a observat un automobil care se deplasa în direcția liniei de frontieră. Polițiștii au intervenit și au verificat vehiculul.

În urma controlului, s-a stabilit că la volan se afla un cetățean moldovean, iar cei trei pasageri erau cetățeni ai Bangladeshului, care ar fi intenționat să treacă ilegal frontiera pentru a ajunge în Uniunea Europeană.

Cazul este documentat în continuare pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.


 
Ultimele Știri
/ Acum 21 ore

Bărbatul acuzat că a lovit intenționat o mașină a Poliției și că a vânat ilegal, plasat în arest preventiv

/ Acum 21 ore

Trei cazuri de gripă sezonieră și cinci cazuri de COVID-19, înregistrate săptămâna trecută. Medicii recomandă vaccinarea și respectarea regulilor de igienă

/ Acum 21 ore

VIDEO // Circa 10 mii de plopi cresc pe malul Nistrului, plantaţi în primăvara anului 2025. Ministerul Mediului invită voluntarii la o nouă acțiune de împădurire

/ Acum 22 ore

Șase cetățeni moldoveni, reținuți la frontiera Bulgariei cu aproape 1,2 milioane de dolari nedeclarați

/ Acum 22 ore

Elevi din Republica Moldova au obținut trei distincții la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică pentru Juniori

/ Acum 22 ore

Accident în lanț în Bulgaria. MAE: printre persoanele decedate nu se regăsesc cetățeni moldoveni

/ Acum 23 ore

Peste 70 de tentative de escrocherie, semnalate la poliție. Cetățenii sunt îndemnați să nu divulge datele personale

/ Acum 23 ore

Noile reguli pentru ocuparea funcțiilor de director în școli au intrat în vigoare. MEC explică prevederile

/ Acum 23 ore

Doi tineri, condamnați la închisoare pentru escrocherie. Prejudiciul cauzat victimei ajunge la 270 000 de lei

/ Acum 1 zi

Judecătoarea Elizaveta Buzu a promovat evaluarea externă

/ Acum 1 zi

Doi bărbați, printre care un avocat, sunt cercetați pentru trafic de influență. Ar fi pretins 4 000 de euro pentru a influența soluționarea unui dosar de viol

/ Acum 1 zi

Elevi din peste 680 de școli participă la testarea tematică la biologie, chimie și fizică

/ Acum 1 zi

FOTO // Militarii moldoveni continuă îndeplinirea misiunilor în Bosnia și Herțegovina

/ Acum 1 zi

Peste 800 de persoane au ajuns la Urgență după ce au fost mușcate de animale, de la începutul anului