GALERIE FOTO // „King Artur” Ioniță se retrage din națională după 16 ani sub tricolor
Mijlocașul Artur Ioniță, unul dintre cei mai respectați și constanți jucători ai fotbalului moldovenesc, a disputat ultimul său meci pentru Echipa Națională în partida cu Israel, din preliminariile Campionatului Mondial 2026. Fotbalistul de 35 de ani și-a anunțat retragerea chiar după fluierul final, în vestiar, acolo unde și-a luat rămas-bun de la colegi.
„A fost ultimul meci. Le-am mulțumit băieților pentru tot și le mulțumesc suporterilor pentru momentele frumoase. Sunt mândru că sunt moldovean și că am avut ocazia să reprezint țara”, a declarat Ioniță pentru Moldova 1.
Cu 81 de selecții, dintre care 17 purtate cu banderola de căpitan, Artur Ioniță rămâne al treilea cel mai selecționat fotbalist din istoria Moldovei, după Alexandru Epureanu (100) și Igor Armaș (83). În semn de recunoștință, conducerea Federației Moldovenești de Fotbal i-a oferit un tricou personalizat, marcând numărul meciurilor jucate pentru națională.
Ioniță a debutat pentru Moldova pe 28 martie 2009, într-un meci contra Elveției. De atunci, timp de 16 ani, a contribuit decisiv la parcursul echipei, înscriind cinci goluri și oferind două pase decisive. Prin profesionalismul și dăruirea sa, mijlocașul a devenit un model pentru tânăra generație și o piesă importantă în istoria fotbalului moldovenesc.Federația Moldovenească de Fotbal i-a adresat un mesaj de mulțumire pentru întreaga carieră sub culorile naționalei.
„Mulțumim, Artur, pentru devotament și pentru modul în care ai reprezentat Moldova pe scena internațională”.
Ultimul meci al Moldovei din preliminariile Campionatului Mondial 2026 a avut loc pe 16 noiembrie, pe stadionul Zimbru din Chișinău, unde Echipa Țării a întâlnit reprezentativa Israelului. Partida s-a încheiat cu scorul de 4–1 în favoarea oaspeților, într-un duel care a marcat finalul parcursului Moldovei în această campanie.
Luptătoarea Irina Rîngaci a adus o nouă medalie de aur Moldovei
Naționala Moldovei a încheiat la egalitate meciul cu Estonia din preliminariile Campionatului Mondial 2026
Comitetul Internațional Olimpic a decernat premiile fair-play pentru JO 2024
Naționala Moldovei întâlnește Estonia în preliminariile Campionatului Mondial 2026
R.Moldova cucerește aurul la Campionatul mondial de dans sportiv, Juniori II Standard 2025
România învinge Moldova cu 2-1 într-un amical disputat pe Arena Națională din București
GALERIE FOTO // Meciul amical Moldova-România, în obiectivul MOLDPRES
Echipa națională a Moldovei întâlnește astăzi România într-un meci amical
Marin Robu cucerește trei medalii de bronz la Campionatul Mondial de Haltere de la Forde
Peste 14 mii de persoane au solicitat ambulanța săptămâna trecută
Un bărbat a fost rănit la Sângerei în urma unui incendiu
Premierul Alexandru Munteanu va avea o întâlnire cu moldovenii stabiliți în Belgia și Luxemburg
Elevi din peste 600 de școli participă la testarea tematică la limba străină
Fiscul a acumulat peste 900 de milioane de lei la buget timp de o săptămână
Forumul mass-mediei din Europa de Sud-Est se desfășoară la Chișinău: sustenabilitatea presei și siguranța jurnaliștilor, în centrul atenției
Cotații în creștere pentru euro și dolar, anunțate de BNM
Bisericile ortodoxe din SUA ar putea fi investigate pentru potențiale legături cu serviciile secrete rusești
Agenda evenimentelor marți, 18 noiembrie
A decedat Ilie Ilașcu: o viaţă între patriotism, detenție politică și activitate parlamentară
Turismul în Regiunea de Dezvoltare Nord, cu noi direcții și proiecte pentru atragerea vizitatorilor
Viitorul agricol al Moldovei se formează în sălile de curs: Medicina Veterinară în topul preferințelor studenților
Vis și perseverență în carton: afacerea unei tinere antreprenoare din raionul Șoldănești a ajuns pe piețe din lume
60 de tineri vor participa la Programul de stagii plătite în serviciul public, ediția a cincea
Raionul Ialoveni promovează la Iaşi cooperarea transfrontalieră și dezvoltarea regională
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: „La Tanti Masha”, tradiție, rețete de familie, experiențe turistice şi comunitate, pe Ruta Gastronomică România–Moldova
