
Sportivii de performanță vor beneficia de măsuri de protecție socială
Sportivii de performanță care primesc indemnizație sportivă (bursă), vor beneficia și de măsuri de protecție socială, precum asigurarea sănătății și contribuțiile la fondul social. Prevederea se conține în legea cu privire la educația fizică și sport, care a fost adoptată recent de Parlament în lectură finală, transmite MOLDPRES.
Documentul are drept scop reglementarea tuturor aspectelor legate de educația fizică și sport, punând accent pe educația fizică în instituțiile de învățământ, incluziunea în sport, sportul pentru toți și sportul de performanță.
Secretarul de stat al Ministerului Educației și Cercetării, Sergiu Gurin, a declarat că prin noua lege a sportului, educația fizică și sportul sunt declarate drept priorități naționale, iar statul garantează dreptul fiecărei persoane de a practica sportul, fără nicio formă de discriminare.
„Legea cu privire la educația fizică și sport reglementează finanțarea sportului, formarea cadrelor didactice și a antrenorilor. Statul va continua să sprijine dezvoltarea infrastructurii sportive, în special pentru sportul de performanță”, a afirmat Sergiu Gurin.
Un alt aspect important al documentului ține de reglementarea litigiilor în sport, prin mediere și arbitraj, dar și crearea Platformei Naționale pentru Integritate în Sport. Aceasta va coordona activitățile de prevenire și combatere a manipulării competițiilor sportive și va promova etica sportivă.
Odată cu adoptarea noii legi, Centrul Sportiv de Pregătire a Loturilor Naționale devine unica structură unde vor fi angajați doar antrenori ai loturilor naționale. În același timp, membrii loturilor naționale vor beneficia de echipamente performante, condiții pentru antrenamente, asistență medicală, cazare, masă și suplimente nutritive.
Potrivit datelor MEC, pentru anul 2025, statul a alocat 87 de mln de lei pentru finanțarea federațiilor sportive naționale, cu 30 de mln mai mult față de anul 2024. De asemenea, au fost alocate circa 8 mln de lei pentru construcția cantinei din cadrul Centrului sportiv de pregătire a loturilor naționale și alte 5 mln de lei pentru îmbunătățirea infrastructurii școlilor sportive din Bălți și Grimăncăuți. În anul 2024, prin intermediul Programului Național „Satului European” au fost investiți 44,8 mln de lei pentru infrastructura sportivă din Republica Moldova. Totodată, Republica Moldova a obținut în ultimii ani un număr record de medalii la competiții sportive, inclusiv la Jocurile Olimpice și cele Paralimpice.
Halterofilul Danu Secrieru a devenit campion mondial U17
Arcașa Alexandra Mîrca a cucerit medalia de bronz la Grand Prix-ul din Turcia
Două medalii de bronz pentru Republica Moldova la Cupa Europei la judo printre cadeți
GALERIE FOTO // Primul Turneu Republican de Trântă Dreaptă, organizat la Ialoveni
Premieră în sportul moldovenesc. Orașul Ialoveni a găzduit Turneul Republican la Trântă Dreaptă
Trei medalii pentru Republica Moldova la Campionatul european de sambo
Sportivii din Moldova au încheiat Campionatul European de Haltere pentru seniori cu 13 medalii. Dan Perciun: „Este un sentiment profund de mândrie”
Halterofilul Tudor Bratu a cucerit trei medalii de bronz la Campionatul European, desfășurat la Chișinău
Elena Erighina a obținut trei medalii de aur la Campionatul European de Haltere, desfășurat la Chișinău
Specialiștii ANSP avertizează că există risc crescut de boli digestive în urma ploilor abundente
Profesorii din domeniul tehnologiilor informaționale pot participa la un program de formare în Coreea
Investiții de peste 40 de milioane de lei în valori mobiliare de stat în perioada de subscriere din luna mai
Republica Moldova și România își consolidează cooperarea în domeniul securității frontierelor
Măsuri de sprijin psiho-emoțional pentru absolvenții din gimnaziu și liceu în perioada examenelor. Activitățile anunțate de MEC
Votul prin corespondență devine accesibil și pentru moldovenii din Japonia, Australia, Coreea de Sud și Noua Zeelandă
Deputații au adoptat noi măsuri de protecție pentru femei
15 procurori demisionează de la PCCOCS, nemulțumiți de vetting. Președintele CSP, Dumitru Obadă: „Este un risc pe care îl conștientizăm”
Persoanele cu venituri modeste vor beneficia de asistență juridică gratuită
Premieră medicală în Republica Moldova. O tânără, diagnosticată cu scolioză severă, a fost operată printr-o metodă modernă
Academia „Ștefan cel Mare” și Oficiul Avocatului Poporului au încheiat un Acord de colaborare
Republica Moldova, o prezență relevantă pe piața economică asiatică
Noi reguli pentru acordarea subvențiilor în agricultură
Ziua Eroilor Români, marcată la necropola din Filipeni, Leova: „Sacrificiul celor căzuți face mai prețioasă libertatea”
Moldovenii vor avea din 2026 pașapoarte conforme cu standardele UE
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Porțile din lemn din Codrii Călărașilor – simbol al identității culturale basarabene