
Peste 50 de eurodeputați din 19 țări cer deschiderea negocierilor de aderare pe capitole cu R. Moldova
Europarlamentarul PSD Victor Negrescu anunţă că a iniţiat, cu sprijinul a 55 de eurodeputaţi din 19 ţări, o scrisoare către preşedintele Consiliului European, António Costa, prin care solicită deschiderea imediată a negocierilor de aderare pe capitole cu Republica Moldova, după alegerile câștigate de forțele proeuropene, potrivit Digi24.ro.
„Am iniţiat, cu sprijinul a 55 de eurodeputaţi din 19 ţări europene care reprezintă principalele familii politice democratice, o scrisoare comună adresată preşedintelui Consiliului European, António Costa, prin care solicităm deschiderea imediată a negocierilor de aderare pe capitole cu Republica Moldova. Este un semnal politic puternic: Parlamentul European susţine fără rezerve viitorul european al Republicii Moldova, recunoaşte reformele realizate şi cere ca opţiunea cetăţenilor moldoveni, exprimată prin rezultatul alegerilor parlamentare, să fie valorificată şi respectată”, afirmă Negrescu într-o postare pe Facebook.
El subliniază că această iniţiativă are sprijinul unor lideri importanţi ai Parlamentului European şi demonstrează unitatea şi solidaritatea Europei cu Republica Moldova într-un moment decisiv pentru întreaga regiune, potrivit News.ro.
„Demersul nu menţionează nimic despre decuplare, concentrându-se pe sprijinul care trebuie acordat eforturilor realizate de Republica Moldova. Uniunea Europeană trebuie să acţioneze acum pentru a demonstra susţinerea sa pentru democraţia, rezilienţa şi ambiţiile europene ale cetăţenilor din Republica Moldova”, precizează Negrescu, prezentând documentul.
În scrisoarea adresată lui Antonio Costa, europarlamentarii afirmă că „recentele alegeri parlamentare din Republica Moldova reprezintă un moment decisiv pentru Europa”, iar „victoria clară a forţelor proeuropene, exprimată printr-o prezenţă ridicată atât în ţară, cât şi în diaspora, este o afirmare puternică a angajamentului ţării faţă de valorile noastre europene comune: democraţie, stat de drept, transparenţă şi solidaritate”.
Ei consideră că Republica Moldova este mai mult decât un partener şi aparţine Uniunii Europene.
„Alegerile libere şi corecte desfăşurate duminica trecută nu lasă loc de îndoială: poporul Moldovei şi-a reafirmat dorinţa clară de a se integra în Uniunea Europeană. Alegerea lor, făcută în pofida presiunilor externe şi a campaniilor de dezinformare, atestă rezilienţa şi hotărârea lor democratică. Acesta este un punct de cotitură care cere un răspuns la fel de puternic şi prompt din partea Uniunii Europene. Prin urmare, vă solicităm respectuos, în calitatea dvs. de Preşedinte al Consiliului European, să vă asiguraţi că deschiderea negocierilor de aderare pe capitolele acquis-ului să fie plasată fără întârziere pe agenda Consiliului şi aprobată de Statele Membre. Un asemenea pas ar confirma determinarea cetăţenilor moldoveni şi le-ar da încrederea că alegerea lor europeană este auzită şi respectată”, spun eurodeputaţii.
În opinia lor, o astfel de decizie nu este doar următorul pas logic, ci şi o investiţie strategică în stabilitatea, securitatea şi prosperitatea regională şi ar transmite, de asemenea, un mesaj clar că UE îşi respectă angajamentele, că procesul de extindere este credibil şi că se bazează atât pe voinţa cetăţenilor, cât şi pe reformele substanţiale realizate.
„Parlamentul European rămâne un partener angajat în acest demers. Suntem pregătiţi să folosim toate instrumentele legislative şi de monitorizare aflate la dispoziţia noastră pentru a sprijini reformele şi a intensifica integrarea Moldovei în familia europeană. Acum este momentul să acţionăm. Republica Moldova şi-a îndeplinit partea sa. Uniunea Europeană trebuie să răspundă cu aceeaşi hotărâre, demonstrând că Europa nu este doar o aspiraţie, ci un proiect concret care aduce beneficii reale cetăţenilor săi”, mai afirmă semnatarii scrisorii.
VIDEO // Republica Moldova va analiza la Bruxelles Capitolul 11 – Agricultură și dezvoltare rurală
Republica Moldova a încheiat analiza Capitolului 12. Cristina Gherasimov: „Agricultorii vor avea șanse mai mari de a intra pe piața europeană”
R. Moldova avansează în alinierea politicii agricole la standardele UE, după o misiune cu expertiză estoniană la AIPA
R. Moldova și Grecia au semnat un Memorandum de Înțelegere pentru consolidarea cooperării economice în cadrul Planului de Creștere al UE
Viceprim-ministra Cristina Gherasimov a transmis contribuția Republicii Moldova pentru Raportul de Extindere 2025 al Comisiei Europene
Republica Moldova și Ucraina colaborează la Bruxelles pentru armonizarea legislației agricole cu standardele UE
USM lansează un curs online despre Uniunea Europeană și integrarea Republicii Moldova
„Nu ratați trenul integrării”: Lecțiile Cehiei pentru Republica Moldova de la fostul negociator-șef în procesul de aderare la UE
Republica Moldova începe discuțiile la Bruxelles privind Capitolul 12 din legislația europeană
Număr record de studenți la Universitatea din Cahul, depășind 1000 de persoane
AȘM, gazda unei întâlniri istorice: James Rothman, laureat Nobel cu rădăcini basarabene, alături de Hiroshi Amano, în dialog cu tinerii savanți
Iwona Piórko, întrevedere cu Mihai Popșoi. Noua ambasadoare a UE a reiterat sprijinul pentru avansarea țării în procesul de integrare europeană
Gruparea Hamas acceptă să predea armele unui comitet egipteano-palestinian
Curtea Constituțională a anunțat când va examina sesizarea CEC privind confirmarea rezultatelor alegerilor parlamentare
Beneficiari ai transplantului și medici au adus un omagiu donatorilor de organe, în cadrul unei conferințe naționale la Chișinău
Peste 53 000 de euro nedeclarați la aeroport. Doi cetățeni străini riscă să fie sancționați contravențional
GALERIE FOTO // Laureați ai Premiului Nobel, în vizită la Academia de Științe a Moldovei
Persoane vârstnice din Republica Moldova și România, sprijinite în Italia prin proiectul „Toiagul nădejdii”
Circa 200 de mii de manuale noi vor ajunge în școli până la sfârșitul anului curent
A încercat să cumpere un permis auto cu 2500 de euro, dar a fost prins de ofițerii anticorupție
Comunitatea moldovenească din Norvegia a sărbătorit Ziua Vinului la Muzeul „La Bunei” din Minnesund
Gestionarii bazinelor acvatice, îndemnați să verifice starea digurilor și a sistemelor de evacuare a apei. Hidrologii prognozează creșteri cu până la 1.20 m
ANRE a aprobat noile tarife fixe și prețuri plafon pentru energia electrică din surse regenerabile
Prețul benzinei coboară sub pragul de 23 de lei
Precizările Judecătoriei Chișinău privind procedura de arestare și căutare a deputatei Marina Tauber