ro

 

Aderare la UE
09 Septembrie, 2026 / 18:34
/ Acum 4 ore

Primăriile din Moldova pot obține granturi europene de 50 mii de euro pentru modernizarea spațiilor publice

Localităţile urbane din Republica Moldova au șansa de a obține fonduri europene nerambursabile pentru proiecte de transformare a spațiilor publice și dezvoltare comunitară. Oportunitatea este oferită prin intermediul noului apel „Co-create NEB”, lansat de inițiativa EIT Community New European Bauhaus, care încurajează cooperarea strânsă între autoritățile locale și cetățeni, transmite MOLDPRES.

Programul pune la dispoziție granturi cu o valoare de până la 49.300 de euro pentru fiecare proiect selectat. Pentru a putea aplica, este necesară formarea unui consorțiu alcătuit din cel puțin doi și cel mult patru parteneri, care să includă administrații locale, comunități și alte organizații reprezentative. Inițiativele propuse trebuie să vină cu soluții adaptate nevoilor locale și să aibă o durată de implementare de cel mult zece luni.

Principalul scop al acestei finanțări este consolidarea dialogului dintre societate și autoritățile publice, generând un impact durabil asupra calității vieții în comunități, potrivit programului.

Administrațiile locale și partenerii interesați își pot depune dosarele de aplicare până la data de 30 septembrie 2026, ghidurile și toate documentele necesare fiind puse la dispoziție pe canalele oficiale ale organizatorilor.


 
Ultimele Știri
/ 25 Iulie, 2026

Următorii pași în negocierile de aderare la UE, discutați la Chișinău

/ 24 Iulie, 2026

FOTO // Primari din Republica Moldova învață din experiența României cum să atragă fonduri europene pentru dezvoltarea comunităților

/ 23 Iulie, 2026

Funcționarii publici își consolidează capacitățile pentru parcursul european al Republicii Moldova

/ 21 Iulie, 2026

R. Moldova își propune să deschidă toate capitolele de negociere cu UE în următoarele șase luni. Cristina Gherasimov: „Toate instituțiile statului lucrează la capacitate maximă”

/ 21 Iulie, 2026

Finalizarea negocierilor de aderare la UE și pregătirea semnării Tratatului de Aderare până în 2028, printre obiectivele Guvernului Tofan

/ 16 Iulie, 2026

Viceministra cipriotă pentru Afaceri Europene, Marilena Raouna, a fost decorată cu „Ordinul Onoarei”

/ 16 Iulie, 2026

Cristina Gherasimov: „Moldova avansează spre UE prin muncă și cu sprijinul partenerilor europeni”

/ 14 Iulie, 2026

Mesajul premierului desemnat Vasile Tofan după deschiderea negocierilor pe Clusterul 6: „Obligația noastră este să concentrăm eforturile pentru a deschide restul capitolelor de negociere și a semna Tratatul de Aderare”

/ 14 Iulie, 2026

Ministrul irlandez pentru Afaceri Europene și Apărare: „Republica Moldova a realizat un progres semnificativ și a demonstrat alinierea strategică la valorile UE”

/ 14 Iulie, 2026

Republica Moldova își menține calendarul de aderare la UE. Eugeniu Osmochescu: „Obiectivul nostru rămâne neschimbat”

/ 14 Iulie, 2026

Comisara europeană, Marta Kos, după deschiderea negocierilor privind Clusterul 6: „Republica Moldova este studentul cu cea mai bună performanță din clasa mea”

/ 14 Iulie, 2026

Negocierile de aderare avansează: Republica Moldova deschide al doilea cluster cu UE

/ 14 Iulie, 2026

VIDEO // Republica Moldova a deschis negocierile pentru Clusterul 6 de aderare la UE: „Este o zi istorică pentru extinderea UE”

/ 14 Iulie, 2026

VIDEO // Premierul interimar, Eugeniu Osmochescu: „Deschiderea negocierilor pentru clusterul 6 marchează o nouă etapă în procesul de aderare și reflectă progresele înregistrate de țara noastră”