Spania este dispusă să împărtășească Republicii Moldova experiența în formarea magistraților și combaterea corupției
Spania poate împărtăși Republicii Moldova experiența sa în formarea magistraților, organizarea activității instanțelor, digitalizarea justiției și combaterea corupției, inclusiv în investigarea infracțiunilor economice și recuperarea activelor provenite din activități infracționale. Declarația a fost făcută de ambasadorul Spaniei în Republica Moldova, cu reședința la București, José Antonio Hernández Pérez-Solórzano, într-un interviu oferit în exclusivitate agenției MOLDPRES cu prilejul Zilei Naționale a Spaniei.
Diplomatul a subliniat că dezvoltarea cooperării bilaterale în domeniul justiției poate contribui la consolidarea statului de drept și la sporirea încrederii cetățenilor în instituțiile publice.
„Spania poate împărtăși experiența sa în formarea magistraților, organizarea activității instanțelor, digitalizarea și accesul cetățenilor la justiție. În lupta împotriva corupției, pot fi utile schimburile de experiență privind investigarea infracțiunilor economice și recuperarea activelor provenite din activități infracționale”, a declarat José Antonio Hernández Pérez-Solórzano.
Potrivit ambasadorului, cooperarea se desfășoară atât la nivel ministerial, cât și între instituțiile de autoguvernare judiciară. În septembrie 2025, ministrul spaniol al Justiției, Félix Bolaños, a avut o întrevedere la Madrid cu Veronica Mihailov-Moraru, care deținea atunci funcția de ministru al Justiției al Republicii Moldova. Discuțiile au vizat digitalizarea justiției, combaterea corupției și consolidarea cooperării juridice internaționale.
Un pas important pentru aprofundarea relațiilor instituționale îl reprezintă și finalizarea negocierilor asupra textului unui memorandum de înțelegere între Consiliul Superior al Magistraturii din Republica Moldova și Consiliul General al Puterii Judiciare din Spania. Documentul urmează să fie tradus în limbile română și spaniolă și semnat electronic.
„Această inițiativă deschide noi posibilități de cooperare directă între cele două instituții”, a precizat diplomatul.
Ambasadorul a subliniat că experiența Spaniei trebuie valorificată în funcție de necesitățile Republicii Moldova, ținând cont de particularitățile fiecărui sistem judiciar.
„Important este ca aceste contacte să dea naștere unei cooperări practice, adaptată nevoilor partenerilor noștri moldoveni. Obiectivul comun este o justiție independentă, profesională și accesibilă, care să ofere cetățenilor garanția că legea se aplică în mod egal tuturor”, a afirmat José Antonio Hernández Pérez-Solórzano.
Anul 2026 marchează 40 de ani de la aderarea Spaniei la Comunitățile Europene, un moment care, potrivit diplomatului, a contribuit semnificativ la transformarea țării și la extinderea oportunităților pentru cetățenii săi.
„Spania a cunoscut, în urmă cu patruzeci de ani, o transformare profundă grație integrării sale europene, iar noi cunoaștem bine valoarea acestui proiect. De aceea, când privim spre Moldova, nu vedem doar o țară care aspiră să adere la Uniunea Europeană, ci un viitor partener cu care dorim să împărtășim acest proiect”, a declarat ambasadorul.
José Antonio Hernández Pérez-Solórzano a transmis cetățenilor Republicii Moldova un mesaj de prietenie și încredere, apreciind determinarea acestora de a-și construi propriul viitor european.
Ziua Națională a Spaniei a fost marcată la Chișinău printr-o recepție organizată de Ambasada Spaniei, cu reședința la București, la care au participat ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, ministrul Energiei, Dorin Junghietu, parlamentari, reprezentanți ai autorităților, ai corpului diplomatic și ai mediului de afaceri.
Republica Moldova, pregătită să deschidă toate clusterele de negocieri pentru aderarea la UE. Maia Sandu a discutat cu António Costa
FOTO // Pregătirile pentru următoarele etape ale negocierilor cu UE, discutate de Cristina Gherasimov și eurodeputați la Chișinău
Republica Moldova a îndeplinit 68% dintre acțiunile asumate pentru Capitolul de negociere „Energie”
R. Moldova va prezenta pozițiile de negociere pentru Clusterele 2 și 3 ale aderării la UE. Cristina Gherasimov: „Suntem pregătiți să avansăm”
Moldova va primi până la sfârșitul anului foaia de parcurs pentru aderarea la UE. Cristina Gherasimov: „Suntem o țară care este determinată serios să avanseze în procesul de negociere”
VIDEO // Cristina Gherasimov: „Moldova ar putea încheia negocierile de aderare la UE la începutul anului 2028”. Marta Kos: „Dacă veți livra și în viitor la fel, nu văd niciun impediment”
VIDEO // Guvernul de la Chişinău salută analiza Comisiei Europene privind pregătirea UE pentru extindere. Cristina Gherasimov: „Vom continua reformele pentru o economie competitivă și instituții eficiente”
VIDEO // Comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos: „Republica Moldova va primi pe 28 octombrie o foaie de parcurs pentru aderarea la UE"
Deschiderea ultimelor clustere ar permite Republicii Moldova să intre în etapa finală a negocierilor de aderare. Expert: „Calendarul este destul de optimist”
Cristina Gherasimov după reuniunea Consiliului de Asociere R. Moldova - UE: „Continuăm să lucrăm pentru a pregăti cât mai bine țara pentru aderarea la UE"
Secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, după reuniunea Consiliului de Asociere: „Reformele pe care le ducem la capăt se transformă în oportunități pentru dezvoltarea țării”
Republica Moldova avansează într-un ritm „impresionant” spre UE. Marta Kos: „Ne așteptăm să deschidem toate clusterele de negociere până la sfârșitul acestui an”
VIDEO // Comisia Europeană debursează 157 de milioane de euro pentru reformele din Moldova
VIDEO // La Bruxelles are loc cea de-a zecea reuniune a Consiliului de Asociere Moldova–UE
Doi grăniceri ucraineni au traversat ilegal frontiera Republicii Moldova în timpul unei operațiuni de reținere
Premierul Vasile Tofan, în vizită la fabrici din Fălești și Ungheni: „Industria din Moldova poate concura în Europa prin calitate”
UPDATE // Trafic fluidizat la PTF Sculeni, traversarea frontierei se desfășoară în regim normal
Președinta Maia Sandu, la Forumul Național al Minorităților Etnice: „Putem fi mândri de identitatea și tradițiile noastre și, în același timp, să iubim Republica Moldova”
Trei destinații turistice din Republica Moldova, descoperite de agenții de turism și jurnaliști din România
Câștigătorii concursului „Noutatea Anului – 2026”, premiați în cadrul expozițiilor MOLDAGROTECH și FARMER
Noi detalii despre drona care a căzut și a explodat pe un câmp din raionul Dondușeni
Ziua Națională a Spaniei, sărbătorită la Chișinău: „Moldova este un viitor partener cu care dorim să împărtășim proiectul european”
FOTO // Electrocasnice nedeclarate, în valoare de 270.000 de lei, depistate la vama Sculeni
Rusia a atacat cu rachete Zaporojie și Krivoi Rog: cinci persoane au fost rănite, inclusiv un copil
FOTO // Mitropolitul Basarabiei a reafirmat sprijinul pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, la o întrevedere cu ambasadoarea UE
România: Dronă din spațiul aerian al Ucrainei, detectată spre frontiera cu România
VIDEO // Speakerul Igor Grosu, la finalul conferinței de la Roma: „M-am convins din nou că R. Moldova are sprijinul necesar în drumul său spre marea familie europeană”
Sportivii moldoveni Andrei Puțuntică și Vladislav Ursu au cucerit medaliile de bronz la Campionatele Europene de tenis de masă
Vreme instabilă în zilele de odihnă. Meteorologii prognozează ploi și ceață slabă
CNAS a finanțat indemnizațiile pentru familiile cu copii și cele pentru incapacitatea temporară de muncă