Două biserici renovate vor fi sfinţite la Mănăstirea „Sfîntul Ierarh Nicolae” din Condriţa
Chişinău, 26 nov. /MOLDPRES/. La Mănăstirea „Sfîntul Ierarh Nicolae” din Condriţa raionul Străşeni vor fi sfinţite sîmbătă, 29 noiembrie, Biserica „Adormirea Maicii Domnului” şi Biserica subterană, ambele renovate în ultimii ani, informează MOLDPRES.
La eveniment au fost invitaţi preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat, unul din ctitorii celor două locaşuri sfinte, dar şi alţi oameni de bună credinţă care au pus umărul la reconstrucţia acestora, precum şi creştini din întreaga ţară.Serviciul divin va fi săvîrşit de un sobor de preoţi în frunte cu Mitropolitul Chişinăului şi al Întregii Moldova, IPS Vladimir.Solicitat de MOLDPRES, stareţul mănăstirii, protoiereul mitrofor Veaceslav Şpac a afirmat că reconstrucţia celor două locaşuri a durat mai bine de opt ani.„Lucrările de restaurare, precum şi sculpturile sfinţilor au fost executate de către meşteri în piatră de la Cosăuţi, Soroca. Picturile au fost realizate în stil bizantin. Aici veţi vedea chipurile sfinţilor de origine română, greacă, rusă ş.a. Ne bucurăm că, graţie sprijinului acordat, aceste locaşuri au fost redate creştinilor”, a remarcat stareţul mănăstirii, Veaceslav Şpac.La rîndul său, preotul Vladimir a menţionat că biserica subterană este destul de veche. „În urma săpăturilor, un grup de arheologi a găsit aici cioburi din vase din perioada geto-dacă. În 1930, stareţul de atunci al Mănăstirii Căpriana constata că, conform datelor din arhivă, Mănăstirea „Sfîntul Ierarh Nicolae” ar avea peste 700 de ani. Biserica „Sfîntul Ierarh Nicolae a fost construită în 1820, pe locul vechiului locaş, care era mai mic, iar Biserica „Adormirea Maicii Domnului” – în anii 1890-1895”, a precizat preotul Vladimir.În prezent la Mănăstirea „Sfîntul Ierarh Nicolae” din Condriţa se află în reconstrucţie 30 de chilii. Aici se află în rugăciune şi pocăinţă trei călugări şi şapte ascultători. Pe teritoriul mănăstirii funcţionează fabrica de lumînări „Făclia sfinţilor”.
Teatrul Național „Mihai Eminescu”, aplauze în Grecia. Petru Hadârcă: „Am lăsat o amprentă bună și o sete de a reveni”
FOTO // Casa Națională din Nisporeni, un secol de istorie și tradiție culturală
Gheorghe Mustea va susține concerte în opt localități din țară, cu ocazia împlinirii a 75 de ani
Cronica ARHIVELOR // Leonida Lari, una dintre vocile mișcării de renaștere națională
FOTO // Memoria victimelor foametei organizate din 1946–1947, evocată la Avdarma
BTA: „Aventura visată” câștigă trofeul Gold Hugo pentru cel mai bun film la Festivalul de la Chicago. Yana Radeva este premiată pentru cea mai bună interpretare într-un rol principal
FOTO // Monumentul istoric Casa Bodescu din Bălți, restaurat cu sprijinul Guvernului
Două spectacole shakespeariene din Republica Moldova, prezentate la Festivalul Național de Teatru din România
FOTO // Ministra Culturii din România, deschisă pentru consolidarea cooperării cu Republica Moldova
VIDEO // Sala cu Orgă își completează colecția cu 24 de instrumente muzicale
FOTO // Moștenirea unei generații de scriitori, evocată la Muzeul Național al Literaturii Române
GALERIE FOTO // Ziua Armatei României, marcată la Chișinău printr-o expoziție dedicată misiunilor militare internaționale din perioada interbelică
FOTO // Ansamblul „Ciuleandra” a reprezentat Republica Moldova la un festival internațional de folclor din Bosnia și Herțegovina
FOTO // Povestea din spatele legendei despre Dracula: cultura irlandeză și filmul din 1931, prezentate la Chișinău
Accident fatal la Hâncești. Un bărbat a decedat după ce a pierdut controlul unui ATV
Rectori și experți din șapte țări s-au reunit la Chișinău la Congresul Rețelei Universităților din regiunea Mării Negre
Ședința Consiliului Național de Securitate a fost convocată pentru vineri, 6 noiembrie, ora 10.00
Circa 10 mii de agricultori pot beneficia de rambursarea TVA, dar cereri au depus doar o mie. Autoritățile îndeamnă fermierii să aplice la program
R. Moldova investește 120 de milioane de euro în consolidarea apărării. Premierul Vasile Tofan: „Un stat neutru nu înseamnă un stat slab”
Reguli unitare și limite maxime de salarizare pentru directorii din întreprinderile de stat și municipale: APP a inițiat elaborarea proiectului
MONITORUL OFICIAL // Sinteza actelor normative, legilor și decretelor din noua ediție - 6 noiembrie 2026
MEC a transmis manuale școlilor din capitală, pentru înlocuirea celor deteriorate
Drepturile omului și apropierea celor două maluri ale Nistrului, discutate pe platforma Parlamentului Federal al Germaniei
FOTO // Tăieri ilegale a 86 de stejari în fondul forestier din Baiuș, Leova. Prejudiciul depășește 203 mii de lei
Președinta Maia Sandu convoacă CNS. Examinarea măsurilor necesare pentru consolidarea securității cibernetice a statului, pe agendă
Capacitățile de depozitare a produselor petroliere de pe teritoriul Republicii Moldova vor fi supuse inventarierii
Vicepremierul Mihai Popșoi: „Reziliența țării noastre este rezultatul eforturilor naționale și al solidarității partenerilor europeni”
Coridorul 8 va fi reabilitat pe o lungime de 33,5 km în raioanele Ungheni și Călărași
Valeriu Chiveri a discutat la Berlin despre evoluțiile procesului de reglementare transnistreană
Încă șapte servicii publice digitale au fost restabilite. 68 din cele 82 suspendate sunt din nou disponibile