Cîteva sate din raionul Ştefan Vodă vor fi asigurate cu apă printr-un proiect de dezvoltare a regiunii „Nistrul de Jos”
Chişinău, 13 feb. /MOLDPRES/. Cîteva sate din raionul Ştefan Vodă vor beneficia de sisteme de apeduct şi protecţie împotriva inundaţiilor în cadrul unui proiect de asigurare a durabilităţii pentru ecosistemele în Zona „Nistrul de Jos”. Programul a fost lansat ieri la Ministerul Mediului şi va fi finanţat de Agenţia Austriacă pentru Dezvoltare, comunică MOLDPRES.
Proiectul urmează să fie implementat pînă în noiembrie 2017 în Zona "Nistrul de Jos”, inclusiv în partea transnistreană. Programul prevede acţiuni pentru soluţionarea problemelor ce ţin de aprovizionarea cu apă a satelor Popeasca şi Talmaza, raionul Ştefan Vodă. Totodată, va fi construit un sistem de protecţie împotriva inundaţiilor în satul Cioburciu din acelaşi raion.
Regiunea “Nistrul de Jos” din R. Moldova are statut special de zonă de importanță internațională în conformitate cu prevederile Convenției Ramsar, semnată în anul 1971. Tratatul include 167 de țări membre din toate zonele geografice ale lumii, printre care şi R. Moldova, care a aderat în iulie 1999.
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: „Suta de Movile” ca o simfonie a dealurilor mute, monument geologic de importanţă europeană
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Călătorie printre stupi în regiuni cu cea mai apreciată miere din ţară
VIDEO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Parcul Dendrologic Țaul – un colț de patrimoniu natural și istoric, explorat alături de ambasadoarea Uniunii Europene
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Turismul feroviar, o nouă oportunitate pentru promovarea ţării - călătorii pitorești prin sate, podgorii și peisaje autentice
FOTO // Vinurile moldovenești cuceresc Londra: degustare de prestigiu pentru consolidarea prezenței pe piața britanică
VIDEO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: turism cultural și arta încondeierii ouălor, într-o experiență autentică, la Aievea – Casă de meșteșug din Cinişeuţi
VIDEO, FOTO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Satul Văleni, Cahul, promovat ca destinație turistică rurală europeană
FOTO // Orașul Ialoveni celebrează 590 de ani de istorie printr-o șezătoare plină de tradiție și suflet
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Prunele de Lalova- tradiție autentică, gust unic și recunoaștere internațională
Descoperă Moldova cu MOLDPRES: Frumusețea Moldovei iarna: trasee, festivaluri și experiențe autentice
VIDEO // Proiect turistic regional lansat în sudul țării: Cimișlia, Leova și Basarabeasca își valorifică patrimoniul
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Zonele umede, ecosisteme cu valoare globală, între biodiversitate, tradiții și experiențe turistice unice
Republica Moldova, promovată pe BBC într-o campanie internațională de vizibilitate
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Colindatul cetelor de bărbați, tradiție și spiritualitate la Palanca din raionul Călăraşi
Republica Moldova și România, spațiu educațional comun: un nou ghid pentru părinți și educatori, elaborat de pedagogi de pe ambele maluri ale Prutului
Mierea din Republica Moldova va avea acces pe piața Chinei: a fost semnat Protocolul privind cerințele aplicabile exportului
Ambulanța a intervenit la circa 14 300 de solicitări într-o săptămână
LIVE // Conferința anuală privind extinderea UE continuă la Chișinău: rolul Parlamentului, statul de drept și contribuția presei, pe agendă
Dolarul se ieftinește ușor, iar euro își menține valoarea
„Un gest de solidaritate”: Marta Kos, despre sprijinul european acordat cetățenilor Republicii Moldova în sezonul rece
Ucraina, SUA și Rusia încep o nouă rundă de negocieri la Abu Dhabi
EXCLUSIV MOLDPRES // Lituania va susține avansarea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la UE în timpul președinției din 2027. Vidmantas Purlys: „Vom lucra foarte intens cu diplomații moldoveni”
GALERIE FOTO // Prima zi a Conferinței anuale privind extinderea Uniunii Europene, în obiectivul MOLDPRES
Agenda evenimentelor marți, 10 noiembrie
METEO // Vreme fără precipitații pe 10 noiembrie. Temperaturile vor ajunge până la 12 grade
UE pregătește un nou pachet financiar pentru Republica Moldova. Comisara Marta Kos: „Va fi disponibil începând cu anul 2028”
Șoferi prinși în stare de ebrietate sau fără permis. Doi conducători auto ar fi încercat să mituiască polițiștii
Republica Moldova, tot mai aproape de etapa finală a negocierilor de aderare la UE. Estimarea comisarei Marta Kos
Un procuror de la PCCOCS a trecut vettingul. Comisia a propus promovarea evaluării
„O importanță politică fundamentală”. Franța își reafirmă sprijinul pentru aderarea Republicii Moldova la UE