Raionul Taraclia va avea un statut special
Chişinău, 3 apr. /MOLDPRES/. Raionul Taraclia ar putea fi primul raion din țară care primește statutul de raion național-cultural. Parlamentul a votat astăzi, în prima lectură, un proiect de lege care vizează completarea Legii privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova, informează MOLDPRES.
Proiectul a fost înaintat de un grup de deputaţi. Potrivit acestora, „raioanelor care au o importanță deosebită în domeniul economiei naționale, precum și pentru istoria sau cultura statului, prin lege li se poate atribui statutul de raion național-cultural”.
Autorii proiectului au menționat că raionul Taraclia a fost printre primele care a solicitat în repetate rînduri acordarea unui statut special. „Întru menținerea și protecția condițiilor de dezvoltare a identității naționale și culturale considerăm necesară acordarea prin lege a statutului de raion național-cultural pentru Taraclia”, se menționează în document.
În raionul Taraclia sînt peste 44 de mii de locuitori, printre care majoritatea bulgari, fiind urmați de moldoveni, găgăuzi, ucraineni, ruși ș.a.
Proiectul urmează să fie votat în a doua lectură.
(Reporter C. Russu, editor L. Alcază)
Premierul României, Luca Niculescu, va efectua o vizită la Chișinău în perioada următoare
Vasile Tofan l-a felicitat pe Luca Niculescu pentru preluarea mandatului de premier al României: „Avem încă multe de făcut și sunt convins că vom continua”
Preşedinta Maia Sandu către noul Guvern de la București: „România poate conta oricând pe noi”
CEC a acreditat 16 observatori internaționali pentru alegerile bașcanului Găgăuziei
Premierul desemnat Luca Niculescu: „România trebuie să fie principalul sprijin al Republicii Moldova în aderarea la UE”
Republica Moldova are patru noi ambasadori. Decretele de numire, publicate în Monitorul Oficial
„Se află sub ocupația Rusiei”. Prim-ministrul Vasile Tofan explică de ce regiunea transnistreană nu a fost inclusă în reforma administrativ-teritoriale
Lilian Carp: MAE a transmis o notă informativă Ucrainei după traversarea ilegală a Nistrului de către grăniceri ucraineni
VIDEO // Premierul Vasile Tofan îndeamnă locuitorii Găgăuziei să aleagă liber cine îi va reprezenta: „Puterea de a decide este în votul vostru”
Cooperarea moldo-slovacă, discutată de Mihai Popșoi și ambasadorul Pavol Ivan: „Ne dorim să continuăm dezvoltarea parteneriatului”
Cetățenii pot solicita urna mobilă pentru alegerile locale noi și referendumul local din 1 noiembrie
Vicepremierul Mihai Popșoi, întrevedere cu ambasadorii țărilor din Formatul Weimar. Discuțiile au vizat securitatea regională și cooperarea în cadrul OSCE
Irina Gutnic a venit la Primăria Chișinău pentru a-și relua atribuțiile de viceprimar. Municipalitatea anunță despre încetarea mandatului
DOC // Olga Roșca și Stanislav Secrieru au fost numiți în funcții de consilieri ai președintei Maia Sandu
Noul premier al României, Luca Niculescu, va efectua prima vizită la Chișinău pe 27 octombrie
Pachetul de politici fiscale și vamale pentru anul 2027 a fost adoptat Parlament
FOTO // Recunoaștere europeană pentru 15 clustere economice din Republica Moldova
Secretarul general al Guvernului, Lilia Dabija: „Parcursul european al Republicii Moldova trece prin satele noastre și beneficiile reformelor trebuie să fie resimțite la nivel local”
Cooperarea dintre R. Moldova și International IDEA, discutată la Chișinău. Ministrul Mihai Popșoi: „Ne dorim ca experiența noastră să contribuie la protejarea proceselor democratice din alte state”
FOTO // Sportivii moldoveni vor participa la Jocurile Olimpice de Tineret Dakar 2026
Președinta Maia Sandu efectuează o vizită în Ungaria
FOTO // Dispozitive noi pentru diagnosticarea pacienților cu tuberculoză. Spitalul Clinic Municipal de Ftiziopneumologie, dotat cu echipamente moderne
Adoptat de Parlament: Platformele de taxi vor fi obligate să proceseze plățile prin instituții financiare licențiate în Moldova
Accesul la informațiile cadastrale a fost extins pentru mai multe categorii de persoane și instituții
Persoanele cu dizabilități din copilărie vor putea cumula pensia de dizabilitate cu pensia de urmaș. Proiectul a fost adoptat de Parlament
Lucrările de modernizare a sistemelor de termoficare din Chișinău și Bălți au fost declarate de utilitate publică de interes național
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, cere autorităților de frontieră din Republica Moldova și Ucraina să identifice soluții pentru prevenirea incidentelor pe Nistru
Vicepremierul Mihai Popșoi, întrevedere cu ambasadorul Argentinei: „Avem toată deschiderea pentru a transforma oportunitățile existente în proiecte concrete”
GALERIE FOTO // Echipa Republicii Moldova pentru Jocurile Olimpice de Tineret Dakar 2026, prezentată oficial
FOTO // „Satul European”: apă la robinet și un centru cultural renovat pentru locuitorii din Zăbriceni