ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Salonul Internaţional de Carte pentru Copii şi Tineret a decernat premiile celei de-a XIX-a ediţii

13:20 | 27.04.2015 Categorie: Cultură

Chişinău, 27 apr. /MOLDPRES/. La Centrul „Moldexpo”  din capitală a avut loc ieri ceremonia de decernare a premiilor celei de-a XIX-a ediţii a Salonului Internaţional de Carte pentru Copii şi Tineret, care s-a desfăşurat în perioada 23-26 aprilie, informează MOLDPRES.

Premiul „Ion Creangă” pentru întreaga activitate în domeniul cărţii pentru copii, acordat de Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chişinău, l-a obținut scriitorul Petru Cărare. Pictorul Aurel Guţu a intrat în posesia premiului „Igor Vieru” pentru întreaga activitate în domeniul ilustraţiei de carte pentru copii.

Scriitorului Efim Tarlapan i-a revenit premiul pentru poezie „Grigore Vieru”. Cu premiul „Cartea Anului” a fost distins scriitorul Dumitru Crudu pentru volumul „O bătrînă de unsprezece ani”, apărut la Editura „Prut Internaţional”. Nicolae Popa  s-a ales cu premiul „Simpatia copiilor” pentru cartea „Ghiozdanul zburător” (Editura „Arc”). Acest premiu este acordat în baza deciziei juriului copiilor.

Premiul „Cartea cognitivă”  a fost luat de către Ala Bujor pentru cartea „Curiosul vrea să ştie: Minienciclopedie” (Editura „Epigraf”), iar premiul „Cartea de istorie” – de către Ion Muscalu  pentru cartea „Cavalerii cnezatului de vale”, apărut la Editura „Danaster”.

În total juriul în frunte cu Adrian Ghicov, împreună cu mai multe instituţii de cultură, au acordat peste 130 de premii.

Solicitată de MOLDPRES, directoarea Bibliotecii Naţionale pentru Copii „Ion Creangă” Claudia Balaban, iniţiatoarea  Salonului a menţionat că acesta a fost vizitat de un număr record de copii – circa 20 de mii.

La cea de-a XIX-a ediţie a Salonului Internaţional de Carte pentru copii au participat  aproximativ 130 de edituri din 9 ţări.  La Salon au fost expuse peste 15 mii de titluri de carte.

(Reporter N. Roibu, editor M. Jantovan)

img15002719

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!