ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

O interpretă din R. Moldova a ocupat locul întîi la un Festival Internaţional

15:35 | 29.07.2015 Categorie: Cultură

Chişinău, 29 iul. /MOLDPRES/. Tînăra interpretă de muzică uşoară Lidia Isac a ocupat locul întîi la cea de-a doua ediţie a Festivalului Internaţional  „Makein Asia”, care s-a desfăşurat în Kîrgîzstan în perioada 23-25 iulie, informează MOLDPRES.

În cadrul unei conferinţe de presă, care a avut loc astăzi la Chişinău  producătorul cîntăreţei  Serghei Orlov a afirmat că  la concurs au participat 24 de interpreţi din 20 de ţări, printre care Bulgaria, Coreea de Sud, Lituania, Macedonia ş.a.

„Lidia Isac a interpretat piesa „Te iubesc”, din repertoriul cîntăreţei din România Oana Sîrbu  şi un hit al unui cunoscut interpret din Belgia, pe care acesta l-a prezentat la „Eurovision-2015”. Ne-am bucurat mult  că am reuşit să ridicăm prestigiul Moldovei la acest important concurs”, a  accentuat producătorul cîntăreței.

Potrivit lui Serghei Orlov,  pe locul doi s-au clasat reprezentantul Kîrgîzstanului şi cel al Bulgariei. Locul trei a revenit cîntăreților din Azerbaidjan, Tadjikistan şi Kîrgîzstan.

În prezent Lidia Isac se pregăteşte pentru a participa la concursul  televizat „Vocea României” de la Pro TV București.

Solicitată de MOLDPRES,  Lidia Isac a menţionat că pentru ea succesul obţinut la acest prestigios concurs este o nouă treaptă spre afirmare. „Aceasta mă încurajează să lupt în continuare pentru a urca pe noi piedestaluri”, a constatat tînăra interpretă.

Lidia Isac s-a născut  pe 27 martie 1993 în oraşul Chişinău. A absolvit Şcoala nr. 3 de muzică din capitală, specialitatea pian şi Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării a Universităţii de Stat din  Moldova. Din 2013 pînă în prezent este solistă a trupei „Glam Girls”.  Este laureată a Concursului Internaţional „Mărul de Aur” (2012),  a Concursului Televizat  Internaţional „New Wave”, Rusia-Letonia, Jurmala (2014) şi a Concursului Internaţional „Baltic Super Stars”, Sankt-Petersburg (Grand Prix, 2015).

(Reporter N. Roibu, editor M. Jantovan) 

img15005064

img15005064

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!