O expoziţie personală a pictorului Victor Cobzac a fost vernisată la Biblioteca Naţională
Chişinău, 11 sep. /MOLDPRES/. La Biblioteca Naţională a Republicii Moldova a avut loc ieri, în cadrul Cenaclului literar-artistic „Ideal”, vernisajul expoziţiei personale a artistului plastic Victor Cobzac, la 65 de ani de la naştere, informează MOLDPRES.
Expoziţia cuprinde 14 lucrări: trei tripticuri, cîteva peisaje şi un autoportret.
În discursul său, moderatorul evenimentului, scriitorul Vasile Căpăţînă a menţionat că Victor Cobzac este un pictor consacrat, care a realizat peste 300 de lucrări şi care a avut mai multe expoziţii personale atît în ţară, cît şi peste hotare. „Această expoziţie e doar o picătură din marea creaţie a lui Victor Cobzac, lucrările lui fiind etalate în prezent în multe galerii de artă”, a precizat Căpăţînă.
Potrivit criticului de artă Eleonora Sîtnic, Victor Cobzac are darul de a vedea lucrurile, de a le a analiza şi de a le transpune în culori. „Este unul dintre puţinii pictori care nu doar explorează culoarea, dar care încearcă să descifreze tainele ei. Acest lucru i-a învăţat şi pe discipolii săi, în instituţiile unde a predat arta plastică”, a subliniat Eleonora Sîtnic.
La rîndul său, criticul de artă Liviu Hîncu a remarcat că Victor Cobzac face parte din generaţia pictorilor, care constituie măduva artelor plastice din R. Moldova. „Este un pedagog şi un pictor foarte bun, care ţine la tradiţia artei plastice naţionale şi a celei universale”, a constatat Liviu Hîncu.
Solicitat de MOLDPRES, Victor Cobzac a afirmat că de fiecare dată cînd este invitat să-şi expună lucrările, aduce ceea ce-l reprezintă şi ceea ce are mai bun. „Fac pictură, sculptură şi poezie. Pe 30 septembrie voi vernisa împreună cu patru colegi de-ai mei o expoziţie de grup la Centrul Expoziţional „C. Brâncuşi”, unde voi lansa şi volumul meu de versuri „Prologul marilor iubiri”. Deşi am lucrări în colecţii publice şi private, mă despart greu de ele. Aici sînt părinţii mei, surorile mele, Ungheniul meu, aerul pe care-l respir şi o părticică de Moldovă”, a precizat artistul plastic.
Victor Cobzac s-a născut la 6 septembrie 1950 în oraşul Ungheni. A absolvit Şcoala de Arte Plastice din Chișinău (1975) şi Institutul de Arte Plastice „V. Surikov” din Moscova (1981). Este membru al Uniunii Artiştilor Plastici din Moldova din anul 1989. A îmbinat permanent activitatea de creaţie cu cea didactică, activînd la Şcoala-internat de Arte Plastice „I. Vieru” (1981-1988), la Liceul Teoretic „M. Eliade” şi Universitatea Tehnică din Moldova (1990-2008).
A organizat diverse expoziţii personale la Chișinău (1996, 1999, 2010) şi în România (Satu Mare, 1997), expunînd şi în cadrul celor internaţionale (Iaşi, Bucureşti, Galaţi, Moscova, Strasbourg, Budapesta, Bruxelles), începînd cu anul 1976.
Expoziţia va fi deschisă timp de două săptămîni.
(Reporter N. Roibu, editor A. Răileanu)
Personalitatea cineastului Emil Loteanu, evocată la Muzeul de Istorie a Orașului Chișinău
Cronica ARHIVELOR // Leonora Romanescu, nume de referință în arta plastică și restaurarea operelor de artă
Festivalul Internațional de Teatru Contemporan „Andrei Vartic” revine la Chișinău cu 15 spectacole
FOTO // Patrimoniul cultural, descoperit prin experiența specialiștilor și vizite de studiu
GALERIE FOTO // „Caiete Documentare”: România și Republica Moldova, împreună pe drumul european – un volum semnat de 90 de autori, lansat la Chișinău
FOTO // Arhitectura Chișinăului interbelic, prezentată publicului din Iași prin două expoziții
FOTO // Conacul Pommer din Țaul și două clădiri istorice din Chișinău vor fi restaurate
Nicolae Guțu transformă lemnul în bijuterii și obiecte de uz casnic
INTERVIU MOLDPRES // Petru Hadârcă: „Teatrul are menirea să promoveze valorile democratice, europene, valorile unei lumi libere. Teatrul este un pilon în educarea societății”
Teatrul Național „Mihai Eminescu”, pe scenele Europei: patru festivaluri internaționale și un nou spectacol despre jurnalismul de investigație
Doina și Ion Aldea-Teodorovici, comemorați la 34 de ani de la trecerea în eternitate
Premierul Vasile Tofan propune ca anul 2027 să fie declarat „Anul Ion și Doina Aldea-Teodorovici”
Teatrul Național „Mihai Eminescu”, aplauze în Grecia. Petru Hadârcă: „Am lăsat o amprentă bună și o sete de a reveni”
FOTO // Casa Națională din Nisporeni, un secol de istorie și tradiție culturală
Vicepreședinta Parlamentului, Doina Gherman, la Forumul de Integrare Europeană: „Instituția legislativă va continua să lucreze într-un ritm accelerat, astfel încât 2027 să fie anul reformelor și al rezultatelor concrete”
FOTO // Militarii moldoveni continuă îndeplinirea misiunilor în Bosnia și Herțegovina
Forumul de Integrare Europeană // Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu: „Republica Moldova va aduce în Europa unită forța unei societăți care a ales să-și decidă liber viitorul”
Peste 800 de persoane au ajuns la Urgență după ce au fost mușcate de animale, de la începutul anului
Explozie într-o gospodărie din Lozova, provocată de o scurgere de gaz de la o butelie
VIDEO // Trei mistreți împușcați ilegal, depistați într-un automobil la Sângerei. Doi bărbați au fost reținuți
VIDEO // Peste 120 de automobile din SUA, importate de o întreprindere fără plata taxelor vamale. Prejudiciul depășește 23 de milioane de lei
Republica Moldova și România, spațiu educațional comun: un nou ghid pentru părinți și educatori, elaborat de pedagogi de pe ambele maluri ale Prutului
Mierea din Republica Moldova va avea acces pe piața Chinei: a fost semnat Protocolul privind cerințele aplicabile exportului
Ambulanța a intervenit la circa 14 300 de solicitări într-o săptămână
LIVE // Conferința anuală privind extinderea UE continuă la Chișinău: rolul Parlamentului, statul de drept și contribuția presei, pe agendă
Dolarul se ieftinește ușor, iar euro își menține valoarea
„Un gest de solidaritate”: Marta Kos, despre sprijinul european acordat cetățenilor Republicii Moldova în sezonul rece
Ucraina, SUA și Rusia încep o nouă rundă de negocieri la Abu Dhabi
EXCLUSIV MOLDPRES // Lituania va susține avansarea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la UE în timpul președinției din 2027. Vidmantas Purlys: „Vom lucra foarte intens cu diplomații moldoveni”
GALERIE FOTO // Prima zi a Conferinței anuale privind extinderea Uniunii Europene, în obiectivul MOLDPRES