ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Sergiu Cioclea a fost propus pentru funcția de guvernator al Băncii Naționale

14:58 | 02.03.2016 Categorie: Politică

Chişinău, 2 mar. /MOLDPRES/. Sergiu Cioclea este candidatul propus pentru funcția de guvernator al Băncii Naționale a Moldovei (BNM). Informația a fost confirmată astăzi pentru agenție de Ștefan Creangă, preşedintele Comisiei pentru selectarea candidatului la funcţia de guvernator al BNM, informează MOLDPRES. 

„Domnul Cioclea este candidatul propus președintelui Parlamentului Andrian Candu la funcția de Guvernator al BNM pentru a fi înaintat plenului. Acesta a acumulat 903 puncte din 1000”, a declarat Creangă.

Candidatul propus Parlamentului va trebui să obţină cel puţin 51 de voturi ale deputaţilor pentru a ocupa funcţia de şef la BNM.

Sergiu Cioclea, în vîrstă de 42 de ani, are o experiență de peste 17 ani de activitate în sectorul financiar-bancar. Deține diplome de Master și de studii post-universitare la Universitatea Pantheon-Assas din Paris. Cunoaște patru limbi: româna, engleza, franceza și rusa și are trei cetățenii: a Republicii Moldova, a României și a Franței.

Sergiu Cioclea a fost membru al organelor de conducere în instituții bancare cu experiență de management, supraveghere, dezvoltare comercială și gestionare de proiecte. În CV-ul său acesta a adăugat că este economist specializat pe piețele emergente, în special din Europa centrală și de est, Rusia, CSI și Turcia, expert în fuziuni și achiziții, reorganizări, gestionarea și administrarea activelor, capital de risc.

Între 2000 și 2007 a ocupat funcțiile de asociat, vicepreședinte și director al diviziei Europa centrală și de est al departamentului de Finanțe Corporative, BNP Paribas (Paris). 

(Reporter A. Plitoc, editor A. Răileanu)

img16001758

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!