ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Frans Timmermans efectuează o vizită în Polonia pentru a discuta pe marginea statului de drept

12:40 | 24.05.2016 Categorie: Externe

Varşovia, 24 mai /MOLDPRES/.Vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, efectuează marţi o vizită în Varşovia pentru a discuta cu premierul polonez, Beata Szydlo, pe marginea disensiunilor dintre UE şi Polonia privitoare la exercitarea statului de drept, relatează Reuters, citată de MEDIAFAX şi MOLDPRES.

Potrivit oficialilor UE, întîlnirea dintre cei doi va avea loc în jurul orei locale 14.00.

Săptămîna trecută, Comisia Europeană l-a delegat pe Timmermans să transmită o notă diplomatică formală Varşoviei pînă luni, cu condiţia ca Polonia să facă progrese substanţiale în tratarea problematicilor indicate de UE asupra încălcării drepturilor democratice. O astfel de notă va aduce cu sine şi sancţiuni impuse Poloniei de către UE.

Dar Szydlo, din Partidul Lege şi Dreptate (eurosceptic) fondat de preşedintele polonez, a declarat săptămîna trecută că nu va ceda în faţa niciunui ultimat impus de Bruxelles.

Pe fondul discuţiilor intense din ultimele zile între oficiali, Comisia Europeană a prelungit termenul-limită în acest caz în care Timmermans a fost delegat să coordoneze negocierile şi nu doar să comunice nota diplomatică formală din partea CE, susţin oficiali europeni.

Timmermans "va continua să poarte un dialog constructiv şi să caute soluţii", a declarat Mina Andreeva, purtătorul de cuvînt al CE.

După ce a cîştigat alegerile din octombie, partidul actualului preşedinte al Poloniei, Jaroslaw Kaczynski, a preluat puterea şi a introdus modificări în Curtea Constituţională a ţării, modificări care subminează independenţa judecătorilor şi aduc atingere standardelor democratice ale Uniunii Europene, avertizează criticii.

 

 

/Editor M.Cucu/

img16004105

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!