ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Ministrul Afacerilor Externe Andrei Galbur s-a întîlnit cu omologul său din Belgia

12:43 | 24.05.2016 Categorie: Oficial

Chişinău, 24 mai /MOLDPRES/. În cadrul vizitei de lucru la Bruxelles vicepremierul Andrei Galbur, ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene a avut astăzi o întrevedere cu viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Externe şi Europene al Regatului Belgiei, Didier Reynders, transmite MOLDPRES cu referire la Serviciul de informare şi comunicare cu mass-media al MAEIE. 

Cei doi miniştri de Externe au discutat chestiuni privind stadiul actual şi perspectivele cooperării bilaterale, subliniind angajamentul comun pentru dinamizarea dialogului politic şi cooperării comercial-economice, pentru valorificarea cît mai eficientă a asistenţei acordate de Belgia în implementarea reformelor prevăzute în Acordul de Asociere R. Moldova-UE. 

În alt context, interlocutorii au efectuat şi un schimb de opinii asupra subiectelor de actualitate ale agendei internaţionale, precum combaterea terorismului, depăşirea crizei refugiaţilor, problematica Parteneriatului Estic şi evoluţiile din acest areal.

(Editor M. Jantovan) 

img16004107

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!