Copiii din şcoli şi grădiniţe se vor alimenta după un nou meniu
Chişinău, 15 aug. /MOLDPRES/. Ministerul Sănătăţii (MS) a finalizat elaborarea Recomandărilor pentru un regim alimentar sănătos în instituţiile de învăţămînt din ţară, a informat astăzi MS, comunică MOLDPRES.
Documentul indică produsele alimentare recomandate sau cele interzise în instituţiile de învăţămînt general, necesităţile nutriţionale ale copiilor în funcţie de vîrstă şi un set flexibil de reţete, care vor fi pregătite în şcoli şi grădiniţe.
Noile meniuri au fost elaborate, în premieră, pentru sezonul rece şi cald al anului. „Acestea presupun o alimentaţie mai bogată în fructe şi legume, promovează consumul de apa potabilă filtrată sau îmbuteliată şi prevăd crearea posibilităţilor de practicare a activităţii fizice în şcoli”, se menţionează într-un comunicat al MS.
„Totodată, în meniuri au fost incluse două zile obligatorii în care se va consuma peşte, produse din făină integrală şi alimente dietetice pentru copiii cu afecţiuni digestive. Totodată, specialiştii au exclus din alimentaţie produsele din carne cu adaos de aditivi alimentari (mezeluri şi salamuri), produsele culinare prăjite în grăsimi şi au redus cantitatea de pîine și paste făinoase”, a precizat aceeaşi sursă.
Actul normativ mai prevede și normele sanitare privind întreţinerea blocului alimentar sau modul de prelucrare a unor alimente precum ouăle, carnea, peştele, lactatele, legumele şi fructele.
Recomandările elaborate vor fi aplicate începînd cu 1 septembrie în toate şcolile şi grădiniţele din ţară.
(Reporter A. Plitoc, editor M. Jantovan)
Circa 60 de tentative de escrocherie, prevenite în ultimele 24 de ore. IGP îndeamnă cetățenii să fie prudenți
StratCom a identificat un sondaj online neautorizat în UTA Găgăuzia. Instituția avertizează asupra riscurilor de manipulare electorală
Noi spitale regionale pentru 930.000 de locuitori. Autoritățile anunță termenele de finalizare pentru Bălți și Cahul
Doi bărbați, găsiți fără suflare într-o locuință din Sângerei. IGSU avertizează asupra riscului intoxicațiilor
Energocom avertizează asupra tentativelor de fraudă prin apeluri telefonice în numele companiei
Ministerul Mediului anunță majorarea deversărilor din lacul Dubăsari până la 85 de metri cubi pe secundă
Procurorul PCCOCS Ion Brînza a promovat evaluarea externă
„Două inimi gemene”. Igor Grosu a transmis un mesaj în memoria artiștilor Ion și Doina Aldea-Teodorovici
Procuratura a inițiat un dosar penal după atacul cibernetic care ar fi compromis datele personale a 750.000 de moldoveni
O tânără de 19 ani a fost condamnată la patru ani și opt luni de închisoare pentru participarea la o schemă de escrocherie
Deșeurile radioactive moștenite din perioada sovietică vor fi transferate într-un depozit modern
FOTO // Peste 110 arbori au fost tăiați fără autorizație într-o grădină publică din Edineț. Prejudiciul depășește 2,4 milioane de lei
Președinta Maia Sandu a transmis un mesaj în memoria artiștilor Ion și Doina Aldea-Teodorovici: „Ne lipsesc și ne vor lipsi mereu”
În farmaciile din Republica Moldova vor apărea 30 de medicamente noi
Alegătorii vor putea vota duminică doar cu acte de identitate în format fizic
INTERVIU MOLDPRES // Petru Hadârcă: „Teatrul are menirea să promoveze valorile democratice, europene, valorile unei lumi libere. Teatrul este un pilon în educarea societății”
Rusia a atacat infrastructura energetică și feroviară din Ucraina. Peste 280.000 de familii au rămas fără electricitate
Asociațiile de proprietari pot obține granturi de până la 70% pentru reabilitarea energetică a blocurilor
The Economist: Pierderile armatei ruse în războiul din Ucraina ar putea ajunge la 2,1 milioane de militari
Forțele de ordine au fost mobilizate în Franța și Germania. Zeci de mii de tineri sunt așteptați să iasă în stradă
Teatrul Național „Mihai Eminescu”, pe scenele Europei: patru festivaluri internaționale și un nou spectacol despre jurnalismul de investigație
Obligații vamale suplimentare de peste 2,4 milioane de lei, depistate în urma controalelor
Din 1 noiembrie, șoferii sunt obligați să circule cu faza scurtă a farurilor și pe timp de zi
Criză politică în Polonia, după ce a fost demis preşedintele Curţii Constituţionale
Iarmaroace și târguri cu produse autohtone, organizate în weekend în mai multe sectoare ale capitalei
Accident grav la Ștefan Vodă. Un bărbat și fiul său au decedat la fața locului
Ploi slabe și ceață în zilele de odihnă. Maximele termice vor ajunge la +15°C
CNAS a efectuat finanțarea primei tranșe a pensiilor și alocațiilor sociale pentru luna noiembrie
FOTO // Un laborator de analiză digitală și investigații OSINT, inaugurat la Academia „Ștefan cel Mare”. Angajații MAI vor beneficia de instruire practică în domeniul infracțiunilor digitale
Agenția de Guvernare Electronică a activat actualizarea obligatorie a aplicației EVO