R. Moldova și-a dublat exportul de fructe, în şapte luni ale acestui an
Chişinău, 22 aug. /MOLDPRES/. Exporturile moldovenești de fructe au înregistrat, în ianuarie-iulie a.c., o creştere practic dublă faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Astfel, conform datelor Agenţiei pentru Siguranţa Alimentelor (ANSA), în această perioadă peste hotarele țării au fost livrate aproape 109 mii tone de fructe, faţă de aproape 60 mii tone, exportate în aceeași perioadă a anului 2015, informează MOLDPRES.
Directorul general ANSA, Gheorghe Gaberi, a menţionat, în cadrul unei conferinţe de presă de astăzi, că în prezent, în R. Moldova sînt înregistraţi peste o mie de agenţi economici care exportă produse vegetale în 75 de ţări. ”De la începutul acestui an, au fost eliberate certificate fitosanitare pentru exportul produselor agricole în 50 de state”, a precizat Gaberi.
Oficialul a mai spus că cea mai mare cantitate de fructe și legume este exportată în România, Belarus, Federaţia Rusă, Polonia şi Ucraina, iar cele mai mari cantităţi de cereale sînt livrate în Marea Britanie, Indonezia, Malaezia şi Vietnam.
Din păcate, a constatat Gheorghe Gaberi, listele agenţilor economici care au dreptul să exporte produse agricole în Federaţia Rusă sînt stabilite de Rosselhoznadzor.
„Dacă anterior R. Moldova prezenta listele agenţilor economici care au dreptul să exporte în Federaţia Rusă, actulmente, acest lucru îl face Rosselhoznadzor. Recent, agenția fitosanitară din Rusia a mai acceptat 43 de întreprinderi din UTA Găgăuzia, care vor exporta mărfuri sub garanţia ANSA, cu condiţia ca acestea să fie de origine moldovenească”, a subliniat Gheorghe Gaberi.
În context, directorul ANSA a afirmat că, în şapte luni ale anului curent, au fost exportate 173 tone de rădăcini de hrean, 600 tone de nuci în coajă, iar exportul de căpşune a crescut de peste patru ori – de la 80 de tone în 2015 la 360 de tone în 2016.
Directorul general ANSA a mai precizat că problemele cu care se confruntă exportatorii moldoveni de produse vegetale vor fi discutate pe 25 august, în cadrul unei întruniri organizate de Agenţia pentru Siguranţa Alimentelor, la Colegiul de Viticultură şi Vinificaţie din Stăuceni.
(Reporter N. Roibu, editor L. Alcază)
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, cere sprijin financiar suplimentar din partea UE pentru protejarea consumatorilor vulnerabili în această iarnă
VIDEO // Moldova Trade Forum 2026: companiile moldovenești, încurajate să se integreze în lanțurile valorice europene
Licențierea importurilor de cereale și oleaginoase, prelungită. Măsura intră în vigoare la 1 noiembrie
CONSTRUIM MOLDOVA // Vicepremierul Vladimir Bolea: „Peste 95% dintre localitățile țării urmează să aibă acces la apă la robinet până în 2030”
Stația Electrică Chișinău, în etapa verificărilor înainte de punerea sub tensiune
Guvernul a alocat peste 433 de milioane de lei pentru plata salariilor în instituțiile bugetare locale
CONSTRUIM MOLDOVA // Pistă și terminal nou la Aeroportul Chișinău. Vicepremierul Vladimir Bolea: „Este nevoie de extinderea acestuia”
CONSTRUIM MOLDOVA // Vicepremierul Vladimir Bolea: „Autostrada Ungheni–Chișinău va plasa Republica Moldova pe harta Uniunii Europene”
CONSTRUIM MOLDOVA // Agricultura va fi bazată pe știință și soluții inteligente. Ministrul Eugeniu Osmochescu anunță 750 de proiecte
CONSTRUIM MOLDOVA // Premierul Vasile Tofan a prezentat proiectele strategice finanțate prin Planul de Creștere al Republicii Moldova: „O țară europeană nu se declară, o țară europeană se construiește”
LIVE // „Construim Moldova”: Guvernul prezintă proiectele strategice de investiții din Planul de Creștere
DOC // Modificările operate la Legea horticulturii au fost publicate în Monitorul Oficial
Cinci blocuri mici din Edineț, Hâncești și Ceadîr-Lunga pot beneficia de renovare energetică
Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Claudiu Năsui, anunță o reformă amplă a întreprinderilor de stat
INTERVIU MOLDPRES // Petru Hadârcă: „Teatrul are menirea să promoveze valorile democratice, europene, valorile unei lumi libere. Teatrul este un pilon în educarea societății”
Rusia a atacat infrastructura energetică și feroviară din Ucraina. Peste 280.000 de familii au rămas fără electricitate
Asociațiile de proprietari pot obține granturi de până la 70% pentru reabilitarea energetică a blocurilor
The Economist: Pierderile armatei ruse în războiul din Ucraina ar putea ajunge la 2,1 milioane de militari
Forțele de ordine au fost mobilizate în Franța și Germania. Zeci de mii de tineri sunt așteptați să iasă în stradă
Teatrul Național „Mihai Eminescu”, pe scenele Europei: patru festivaluri internaționale și un nou spectacol despre jurnalismul de investigație
Obligații vamale suplimentare de peste 2,4 milioane de lei, depistate în urma controalelor
Din 1 noiembrie, șoferii sunt obligați să circule cu faza scurtă a farurilor și pe timp de zi
Criză politică în Polonia, după ce a fost demis preşedintele Curţii Constituţionale
Iarmaroace și târguri cu produse autohtone, organizate în weekend în mai multe sectoare ale capitalei
Accident grav la Ștefan Vodă. Un bărbat și fiul său au decedat la fața locului
Ploi slabe și ceață în zilele de odihnă. Maximele termice vor ajunge la +15°C
CNAS a efectuat finanțarea primei tranșe a pensiilor și alocațiilor sociale pentru luna noiembrie
FOTO // Un laborator de analiză digitală și investigații OSINT, inaugurat la Academia „Ștefan cel Mare”. Angajații MAI vor beneficia de instruire practică în domeniul infracțiunilor digitale
Agenția de Guvernare Electronică a activat actualizarea obligatorie a aplicației EVO
Bunurile confiscate din infracțiuni vor fi folosite în beneficiul oamenilor. Comisia pentru gestionarea proprietăților și-a început activitatea