Vladimir Voronin: „Aș vrea ca cetățenii să aibă un viitor destoinic în R. Moldova”
Republica Moldova: 25 de ani de Independenţă
Vladimir Voronin, preşedinte al R. Moldova în perioada 2001-2009
Întrebare: După declararea independenței, Republica Moldova a putut urma trei căi de dezvoltare: independentă, unionistă, ori strîns dependentă de CSI (mai nou, Uniunea Euroasiatică). Dacă am lua-o azi de la capăt, ce cale ați alege?
Răspuns: Am fost din start, și astăzi sînt doar pentru calea independenței. Totuși, trebuie să avem relații bune cu toate țările, să colaborăm cu organizațiile internaționale, axîndu-ne întotdeauna pe dezvoltarea țării.
Întrebare: Ce viitor vedeți pentru R. Moldova?
Răspuns: Aș vrea ca cetățenii să aibă un viitor destoinic în R. Moldova. În cei opt ani de guvernare, poate nu ne-a reușit să le facem pe toate, totuși am dovedit că R. Moldova are perspectiva de a se dezvolta ca stat independent, fără credite și fără datorii, asta ar trebui să o facem și în prezent.
Totodată, R. Moldova are posibilități de dezvoltare în cazul în care nu vom permite să vină la guvernare tîlharii și oamenii neprofesioniști, care nu au idee ce să facă atunci cînd ocupă un post de conducere.
Dacă ne referim la alegerile prezidențiale ce urmează, atunci nici nu vreau să nominalizez candidaturile înaintate, pentru că cunosc foarte bine bazele pregătirii profesionale, morale și cetățenești ale acestor candidați. Din păcate nu văd în ei oameni pe care să-i preocupe destinul țării.
(Reporter A. Plitoc, editor A. Răileanu)
Maia Sandu, despre tentativa de suspendare: „Mulți dintre cei care au semnat acest document fac jocul Moscovei”
VIDEO // Guvernul va crea un grup de lucru pentru consolidarea securității cibernetice
Expert: Decizia Chișinăului în privința lui Krasnoselski ar putea dejuca un scenariu pregătit la Moscova
Chișinăul și Bucureștiul aprofundează proiectele comune în infrastructură și energie
GALERIE FOTO // Recepție oferită de Ambasada Azerbaidjanului la Chișinău dedicată Zilei Victoriei: mesaje de pace și un recital de muzică azeră
Chișinăul și Kievul își consolidează cooperarea pentru integrarea europeană
Reacția Guvernului la amenințarea PSRM cu o moțiune: „Îi îndemnăm să renunțe la fumigenele politice”
Premierul Vasile Tofan: „Republica Moldova trebuie să mențină relații bune cu SUA, indiferent de rezultatul alegerilor”
Președinta Maia Sandu, la concertul formației „Noroc”: „A ținut vie limba română și demnitatea unei generații care și-a câștigat independența”
R. Moldova investește 120 de milioane de euro în consolidarea apărării. Premierul Vasile Tofan: „Un stat neutru nu înseamnă un stat slab”
MONITORUL OFICIAL // Sinteza actelor normative, legilor și decretelor din noua ediție - 6 noiembrie 2026
Președinta Maia Sandu convoacă CNS. Examinarea măsurilor necesare pentru consolidarea securității cibernetice a statului, pe agendă
Vicepremierul Mihai Popșoi: „Reziliența țării noastre este rezultatul eforturilor naționale și al solidarității partenerilor europeni”
Toate reformele inițiate de Guvern au o direcție comună: integrarea europeană, susține prim-ministrul Vasile Tofan
Fiscul a acumulat circa 1,4 miliarde de lei la buget în ultima săptămână
Statul Major al Ucrainei anunță pierderi record pentru armata rusă
Premierul Vasile Tofan, la reuniunea Platformei pentru Conectivitate Digitală: „Pentru o țară mică precum Moldova, digitalizarea este o necesitate competitivă”
Un bărbat a fost condamnat la 16 ani de închisoare pentru că și-a omorât mama cu deosebită cruzime
Poliția: 64 de tentative de escrocherie telefonică au fost dejucate în ultimele 72 de ore
VIDEO // Rabie, gripă aviară și pestă porcină africană, depistate în mai multe raioane. Recomandările ANSA
Proiectul MIA Plăți Instant, premiat cu aur și argint la un concurs internațional desfășurat la Londra
Sistemul energetic al Republicii Moldova a funcționat stabil în ultima săptămână, fără incidente majore, anunță Ministerul Energiei
Cristina Gherasimov pentru MOLDPRES: Anul 2027, decisiv pentru aderarea la UE. Republica Moldova ar putea închide negocierile la 25 de capitole
VIDEO // Tânără de 25 de ani, suspectată de escrocherii de peste 500.000 de lei. Ar fi transportat banii în stânga Nistrului
Președinta Maia Sandu: Moldova își propune să încheie negocierile de aderare la UE până în 2028 și pledează pentru mecanisme europene mai ferme de protejare a statului de drept după aderare
Benzina și motorina se ieftinesc cu câte 31 de bani: prețurile anunțate de ANRE
R. Moldova va beneficia de un împrumut de circa 976 de milioane de lei din partea Japoniei. Banii vor fi investiți în modernizarea agriculturii
VIDEO // Cinci proiecte de dezvoltare regională, în valoare de 145,5 milioane de lei, vor fi implementate în nordul țării
Măsuri pentru fluidizarea traficului la frontieră. Două benzi suplimentare de control, puse în funcțiune la postul Giurgiulești–Galați
FOTO // Ministerul Mediului și CONCORDIA promovează o campanie care îmbină împădurirea cu ajutorul social