BRD a relansat subprogramul Centre Educaționale în Diasporă
Chişinău, 14 sep. /MOLDPRES/. Biroul pentru Relații cu Diaspora (BRD), împreună cu Ministerul Educației și Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), misiunea în Moldova, relansează astăzi subprogramul de granturi Centre Educaționale în Diasporă în cadrul căruia vor fi oferite 10 granturi. Scopul acestui subprogram este de a susține comunitățile și familiile cu copii din generația a doua din diasporă pentru menținerea și dezvoltarea legăturilor lingvistice, culturale și emoționale cu Republica Moldova, comunică MOLDPRES cu referire la biroul nominalizat.
Granturile, în valoare de 3.500 de dolari americani fiecare, vor fi oferite pentru zece asociații din diasporă (organizații neguvernamentale) care sînt interesate să creeze sau să dezvolte centre educaționale pentru copiii moldovenilor din țările lor de reședință, inclusiv pentru studierea limbii române.
Granturile vor fi acordate asociațiilor cu minimum un an de experiență în desfășurarea activităților cu caracter educațional, cu cel puțin 20 de beneficiari direcți (elevi), care vor asigura spațiul necesar pentru organizarea activităților cu copiii, asumarea angajamentului de a participa la consultările cu experții naționali care vor elabora curriculumul la limba română. Proiectele declarate cîștigătoare vor beneficia suplimentar de materiale educaționale, în funcție de necesitățile lor. Nu sînt eligibile proiectele politice și cele cu caracter politic.
Procedura de evaluare și selectare a propunerilor de proiecte constă în patru etape. Procesul de selectare a celor mai argumentate cereri de finanțare va fi unul participativ. Astfel, propunerile de proiecte care vor trece de primele două etape ale Comisiei de evaluare și selectare, vor fi transmise spre examinare asociațiilor care le-au depus. Fiecare asociație va evalua propunerile de proiect, cu excepția propriului proiect. Acest principiu de evaluare a fost instituit ca urmare a solicitărilor delegaților la Congresul Diasporei din 19-21 august 2016 de a fi implicați în evaluarea proiectelor depuse în cadrul Diaspora Engagement Hub.
Dosarele pentru obținerea granturilor vor fi depuse online, pe www.brd.gov.md, pînă pe 14 octombrie 2016.
(Editor M. Jantovan)
Guvernul a aprobat lista laureaților Premiului Național pentru anul 2026
Protecție sporită împotriva fraudelor cu carduri bancare și alte mijloace de plată fără numerar
Premierii Vasile Tofan și Luca Niculescu au vizitat Stația Electrică Chișinău
Guvernul lansează o nouă rundă de consultări publice privind pachetul legislativ pentru reforma administrației publice locale
Igor Grosu, la întrevederea cu Prim-ministrul României: „Avem nevoie de mai multe poduri peste Prut și mai puține frontiere între noi”
Premierul Vasile Tofan, după întrevederea cu omologul său Român, Luca Niculescu: „Ne leagă viitorul pe care vrem să-l construim împreună”
Discursul Premierului Vasile Tofan, la conferința de presă comună cu omologul român, Luca Niculescu
Întrevederea viceprim-ministrului pentru reintegrare cu secretara de stat pentru afaceri europene a Croației, Andreja Metelko-Zgombić
Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere de rămas-bun cu Ambasadorul Slovaciei, Pavol Ivan
Viceprim-ministrul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, în dialog cu ministrul afacerilor externe al României, Dan Neculăescu
Premierul Vasile Tofan a încurajat antreprenorii ucraineni să investească în Republica Moldova
Premierul Vasile Tofan, în discuții cu Președintele Ucrainei, Volodymyr Zelenskyy: „Ne dorim același lucru - pace, dezvoltare și un viitor sigur și prosper pentru cetățenii noștri”
Premierul Vasile Tofan, după întrevederea cu omologul său ucrainean, Sergii Koretskyi: „În fiecare zi în care ucrainenii își apără orașele, familiile și libertatea, ei contribuie și la securitatea Republicii Moldova”
Discursul Premierului Vasile Tofan, după întrevederea cu omologul său ucrainean, Sergii Koretskyi
Dezvoltarea turismului medical în Republica Moldova, discutată de Prim-ministrul Vasile Tofan cu reprezentanții industriei
Vicepremierul Mihai Popșoi, întrevedere cu membrii Camerei Reprezentanților a Regatului Țărilor de Jos: „La Haga avem parteneri care susțin viitorul european al R. Moldova”
VIDEO // Premierul Vasile Tofan: „Energocom a cumpărat din Ucraina două milioane de metri cubi de gaze la un preț mai mic decât pe piața spot”
Un mausoleu în memoria eroilor căzuți în Primul Război Mondial se înalță la Râșcani
CONSTRUIM MOLDOVA // Autoritățile accelerează pregătirile pentru construcția centurii Chișinăului. Traseul va avea 47 de kilometri și patru benzi de circulație
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, cere sprijin financiar suplimentar din partea UE pentru protejarea consumatorilor vulnerabili în această iarnă
VIDEO // Igor Grosu, despre sprijinul pentru agricultori: „Fermierii au nevoie de soluții, nu de politicieni care vorbesc în numele lor”
Sinteza ședinței plenare a Parlamentului din data de 29 octombrie 2026
VIDEO // Moldova Trade Forum 2026: companiile moldovenești, încurajate să se integreze în lanțurile valorice europene
Președinta Maia Sandu a retras cetățenia Republicii Moldova în cazul a trei persoane
Ministerul Finanțelor consultă pozițiile de negociere pentru două capitole de aderare la UE
Noi reguli pentru independența procurorilor specializați
VIDEO // Șase persoane, reținute într-un dosar de escrocherie în construcții. Prejudiciul depășește 25 de milioane de lei
Licențierea importurilor de cereale și oleaginoase, prelungită. Măsura intră în vigoare la 1 noiembrie
CONSTRUIM MOLDOVA // Vicepremierul Vladimir Bolea: „Peste 95% dintre localitățile țării urmează să aibă acces la apă la robinet până în 2030”
FOTO // Republica Moldova discută cu partenerii internaționali noi finanțări pentru protejarea pădurilor, râurilor și solurilor