ro

 

Societate
13 Noiembrie, 2026 / 13:00
/ 06 Octombrie, 2016

Instituţii de mediu vor desfăşura la Chişinău Festivalul “Iubeşte-ţi rîul!”

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 6 oct. /MOLDPRES/. Cea de-a III-a ediţie a festivalului RiverFest – “Iubeşte-ţi rîul!” se va desfăşura pe 8 octombrie, în Grădina Botanică din capitală. Programul evenimentului a fost anunţat astăzi, la o conferinţă de presă, susţinută de reprezentanţii Centrului Naţional de Mediu (CNM), instituţie care a organizat acţiunea, comunică MOLDPRES.

Preşedintele Centrului, Ina Coşeru, a menţionat că scopul festivalului este de a sensibiliza autorităţile, societatea civilă şi populaţia asupra problemelor ce ţin de cantitatea şi calitatea apelor de suprafaţă. “Am pregătit un program de amploare care va aborda chestiuni serioase şi importante, cu elemente educative, dar care nu va fi lipsit de partea distractivă”, a subliniat Coşeru.

La rîndul său, expertul CNM, Iuliana Cantaragiu, a specificat că agenda RiverFest-2016 include mai multe ateliere de lucru, susţinute de Ministerul Mediului, MoldRec, Institutul de Ecologie şi Geografie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, administraţia publică locală etc. La eveniment vor participa şi reprezentanţi din stînga Nistrului.

“Pe parcursul zilei  vor fi organizate ateliere de lucru pentru promovarea bucătăriei sănătoase cu apă curată, folosirii detergenţilor eco, reciclării deşeurilor menajere ş.a. Totodată, am preconizat excursii la staţia de epurare a apelor uzate din municipiul Chişinău, precum şi sesiuni de întrebări-răspunsuri cu specialiştii Ministerului Mediului şi subdiviziunilor acestuia”, a informat expertul.

RiverFest-2016 este organizat de Centrul Naţional de Mediu cu susţinerea financiară a Agenţiei Elveţiene pentru Dezvoltare şi Cooperare, Ambasadei SUA și în colaborare cu alţi parteneri. La organizarea festivalului şi-au dat concursul Consiliile raionale Cahul, Criuleni, Cantemir, Rîşcani şi autorităţile oraşului Comrat. Potrivit Inei Coşeru, pentru desfăşurarea evenimentului este nevoie de aproximativ 30 de mii de dolari. “O parte din bani va fi asigurată de parteneri, iar alta – din vînzarea biletelor de intrare, preţul cărora va fi de 100 de lei”, a subliniat preşedintele CNM.

Reţeaua hidrografică a R. Moldova este reprezentată prin 3621 rîuri şi pîraie, dintre care 7 au lungimea peste 100 km, iar alte 247 - peste 10 km. Lungimea sumară a rîurilor este mai mare de 16 mii de km. Cele mai importante fluvii din ţară sînt Nistru (debitul anual - circa 10 km3) şi Prut (debitul anual - 2,4 km3), care marchează frontiera între R. Moldova, Ucraina şi România.

(Reporter L. Grubîi, editor L. Alcază)


 
Ultimele Știri
/ Acum 22 ore

Cod galben de vânt puternic în Republica Moldova. Rafalele vor ajunge la 20 m/s

/ Acum 22 ore

Secția Ortopedie din cadrul Institutului de Medicină Urgentă a fost dotată cu un sistem artroscopic de ultimă generație

/ Acum 22 ore

Aprobat de Guvern: sancțiuni mai severe pentru atacurile cibernetice asupra sistemelor informatice care fac parte din infrastructura critică

/ Acum 23 ore

IGSU desfășoară o campanie de informare privind utilizarea în siguranță a surselor de încălzire

/ Acum 23 ore

Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, îndeamnă oamenii să se alăture programului de împădurire din această toamnă

/ Acum 23 ore

Agenția de Mediu avertizează asupra unor mesaje electronice false expediate în numele instituției

/ Acum 1 zi

VIDEO // Amenajarea zonei cu caldarâm de pe strada 31 August 1989 se apropie de final. Ce intervenții au mai rămas

/ Acum 1 zi

VIDEO // Unele propuneri din proiectul privind pensiile speciale vor fi modificate. Premierul Vasile Tofan: „Scopul nostru este să păstrăm oamenii în sistem”

/ Acum 1 zi

VIDEO // Salarii nedeclarate de 91,7 milioane de lei. Administratorul și un angajat al întreprinderii, reținuți într-un dosar de evaziune fiscală și spălare de bani

/ Acum 1 zi

VIDEO // Premierul Vasile Tofan, despre reforma salarizării în sectorul bugetar: „Noua lege aduce salarii mai mari și mai multă ordine în domeniu”

/ Acum 1 zi

Republica Moldova va beneficia de sprijinul experților israelieni pentru evaluarea resurselor de apă subterană

/ Acum 1 zi

Salariile angajaților din sistemul bugetar vor fi majorate din 1 ianuarie 2027. Victoria Belous: „Este cea mai mare creștere din ultimii ani”

/ Acum 1 zi

Serviciile digitale cadastrale au fost restabilite

/ Acum 1 zi

Meteorologii au emis Cod galben de ceață. Vizibilitatea va scădea sub 200 de metri