Două festivaluri la Edineţ şi Donduşeni au încheiat Zilele Regiunii de Dezvoltare Nord
Chişinău, 22 oct. /MOLDPRES/. Două festivaluri cultural-gastronomice au fost organizate ieri în cadrul Zilelor Regiunii de Dezvoltare Nord. Este vorba de Festivalul Pîinii, la Edineţ, şi Festivalul „Gustul nordului”, desfăşurat la Donduşeni, comunică MOLDPRES.
Agendele festivalurilor de la Edineţ şi Donduşeni au inclus mai multe expoziţii prezentate de meşteri populari, de agenţi economici, producători agricoli. Totodată, administraţiile celor două raioane au pregătit concursuri culinare, spectacole artistice, iarmaroace ş.a.
Evenimentele din aceste localităţi au fost organizate cu participarea partenerilor din Letonia, reprezentanţi ai autorităţilor şi oameni de afaceri din diferite regiuni.
Vizita delegaţiei letone, iniţiată de Agenţia de Dezvoltare Regională Nord (ADR Nord) în colaborare cu Ministerul Protecției Mediului și Dezvoltării Regionale, Agenția pentru Investiții și Dezvoltare de la Riga, a încheiat programul Zilelor Regiunii de Nord a R. Moldova.
Potrivit directorului ADR Nord, Ion Bodrug, reuniunea moldo-letonă a marcat o nouă etapă în relațiile de cooperare dintre R. Moldova și Letonia la nivel regional. „Partenerii noștri manifestă interes față de regiune. În ultimii ani, am reușit să încheiem peste zece acorduri de colaborare dintre localități din Letonia și din nordul R. Moldova. Este îmbucurător că în baza acordurilor semnate relațiile noastre de colaborare în mai multe domenii au devenit tradiţionale”, a relevat Bodrug.
În acest an, Zilele Regiunii de Dezvoltare Nord au ajuns la cea de-a IV-a ediţie, desfăşurîndu-se în perioada 26 septembrie – 22 octombrie, în diferite localităţi din nordul ţării.
(Reporter L. Grubîi, editor M. Jantovan)
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Prunele de Lalova- tradiție autentică, gust unic și recunoaștere internațională
Descoperă Moldova cu MOLDPRES: Frumusețea Moldovei iarna: trasee, festivaluri și experiențe autentice
VIDEO // Proiect turistic regional lansat în sudul țării: Cimișlia, Leova și Basarabeasca își valorifică patrimoniul
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Zonele umede, ecosisteme cu valoare globală, între biodiversitate, tradiții și experiențe turistice unice
Republica Moldova, promovată pe BBC într-o campanie internațională de vizibilitate
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Colindatul cetelor de bărbați, tradiție și spiritualitate la Palanca din raionul Călăraşi
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Crăciunul pe stil vechi, între tradiții, obiceiuri și semnificații
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Take Home from Moldova – cadouri autentice şi amintiri din Moldova
VIDEO // Artefacte arheologice din epoca romană și evul mediu timpuriu vor fi expuse la Muzeul din Tartaul
FOTO // Destinațiile turistice din nordul Republicii Moldova, puse în valoare prin turul „Inima Moldovei”
Muzeul de Istorie și Etnografie Călărași păstrează vestigiile celor mai vechi civilizații ale Europei
FOTO, VIDEO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Vernisajul Vinului 2025 – unde tradiția, excelența și turismul se întâlnesc sub semnul Vinului Moldovei
Republica Moldova, promovată în Vogue Polska: o apariție spectaculoasă care pune țara pe harta destinațiilor inspiratoare
FOTO, VIDEO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: „Roata Vremii” – o călătorie culturală şi gustoasă, parte a Rutei Transfrontaliere Gastronomice
Guvernul va sprijini incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități, în baza unui Program național pentru anii 2026-2030
Starea de alertă în sectoarele energetic și hidrologic a fost prelungită pentru o perioadă de 30 de zile. „Situația rămâne complicată”
Pompierii au intervenit la un incendiu într-o clădire părăsită din Chișinău
FOTO // BNM lansează în circulație două monede dedicate celor 35 de ani de Independență
29 de proiecte noi de dezvoltare regională, incluse în Documentul unic de program 2025-2027
VIDEO // Ședința solemnă consacrată aniversării a 35-a de la proclamarea independenței Republicii Moldova
UPDATE // Traficul intens la Sculeni a fost fluidizat
Guvernul uniformizează treptat regimul fiscal aplicat mărfurilor introduse de operatorii economici din regiunea transnistreană
Tinerii pedagogi, care vor merge să activeze în învățământul profesional sau superior, vor beneficia de indemnizații de până ala 375 de mii de lei
Noi proiecte pentru dezvoltarea localităților, cu investiții de peste 700 de milioane de lei, incluse în Documentul unic de program
Ministerul Energiei va avea un nou secretar general adjunct
Miniștrii desemnați de la Economie și Agricultură vor depune vineri jurământul de învestire
Acces limitat în Aeroportul Internațional „Eugen Doga” în perioada 27-31 august
Un bărbat din Cimișlia, acuzat că și-ar fi omorât mama în urma unui conflict
Ministerul Culturii dă start colectării ofertelor pentru traducerea cărții naționale în străinătate
Zilele Filmului Românesc aduc la Chișinău patru filme lansate pe marile scene internaționale