ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Republica Moldova şi Republica Turcia marchează 25 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice

12:46 | 03.02.2017 Categorie: Oficial

Chişinău, 3 feb. /MOLDPRES/. Cu ocazia aniversării a 25 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice moldo-turce, pe 3 februarie 2017, miniştrii Afacerilor Externe ai Republicii Moldova, Andrei Galbur, şi Republicii Turcia, Mevlüt Çavuşoğlu, au făcut un schimb de mesaje de felicitare, relatează MOLDPRES citînd Serviciul de informare și comunicare cu mass-media al MAEIE.

Ministrul Andrei Galbur a subliniat că, cei 25 ani de cooperare între ambele state au cunoscut un nivel excelent de dezvoltare, menţionînd că în perioadă respectivă au fost desfăşurate un şir de evenimente majore care au avut un impact benefic asupra relaţiilor de prietenie dintre Republica Moldova şi Republica Turcia. Şeful diplomaţiei moldoveneşti a exprimat mulţumiri pentru asistenţa tehnică şi financiară acordată Republicii Moldova, inclusiv şi UTA Găgăuzia, prin intermediul Agenţiei turceşti pentru colaborare internaţională şi dezvoltare (TIKA). De asemenea, oficialul moldovean a mulţumit pentru dialogul deschis avut cu omologul turc în cadrul vizitei sale în Republica Turcia, accentuînd că aceasta va deschide calea pentru mai multe iniţiative în vederea instituirii unui Parteneriat Strategic între ţările noastre.

Ministrul Mevlüt Çavuşoğlu a menţionat că în cei 25 de ani relaţiile dintre Republica Moldova şi Republica Turcia s-au dezvoltat şi consolidat în toate domeniile. De asemenea, acesta a relevat că Republica Moldova este un partener special şi un vecin foarte apropiat al Turciei, evidenţiind că și găgăuzii constituie un pod de prietenie între ţările noastre. Totodată, oficialul turc s-a referit la organizarea în 2017 a mai multor manifestări dedicate acestei aniversări, printre care a evidenţiat vizita în Republica Moldova a Preşedintelui Republicii Turcia, Recep Tayyip Erdoğan, evenimente care vor contribui, în mod semnificativ, la impulsionarea relaţiilor dintre ţările noastre.

Cu ocazia aniversării a 25 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice moldo-turce, la Chișinău a avut loc lansarea oficială a timbrului, ștampilei cu obliterare specială şi a plicului emise cu acest prilej de Poşta Moldovei.

De asemenea, schimbul mesajelor de felicitare a fost realizat de către Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, şi Preşedintele Republicii Turcia, Recep Tayyip Erdoğan, Prim-ministrul Republicii Moldova, Pavel Filip, şi Prim-ministrul Republicii Turcia, Binali Yildirim, Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Andrian Candu, şi Preşedintele Marii Adunări Naţionale a Republicii Turcia, İsmail Kahraman.

Republica Moldova a stabilit relaţii diplomatice cu Republica Turcia la 3 februarie 1992.

img17000897

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!