ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

De mîine, vor intra în vigoare noi reguli pentru eliberarea certificatelor medicale

09:52 | 02.03.2017 Categorie: Societate

Chişinău, 2 mar. /MOLDPRES/. Părinții care îngrijesc de copii cu nevoi speciale sau afecțiuni oncologice vor beneficia de concedii medicale pînă cînd aceștia vor împlini vîrsta de 18 ani, potrivit unei hotărîri de Guvern care va fi publicată mîine în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, informează MOLDPRES.

Modificarea are drept scop asigurarea protecției sociale a copiilor cu afecțiuni oncologice și cu nevoi speciale. Pînă în prezent, certificatele medicale erau eliberate pînă la împlinirea vîrstei de 16 ani.

De asemenea, femeile care nasc prematur, vor beneficia de încă 14 zile suplimentar la concediul de maternitate.

Totodată, gravidele cu tripleți sau cvadrupleți  vor  ieși în concediu de maternitate  la termenul de 24 săptămîni de sarcină, pe o perioadă de 182 de zile calendaristice.

Documentul intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

(Reporter A. Plitoc, editor M. Jantovan)

img17001685

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!