ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Uniunea Europeană a renunțat la tradiționala "fotografie de familie" a liderilor la summituri

10:40 | 11.03.2017 Categorie: Externe

Bruxelles, 11 mar. /MOLDPRES/.Uniunea Europeană a decis să renunțe la tradiționala "fotografie de familie" a liderilor săi la summiturile de la Bruxelles pentru a "moderniza" imaginea instituțiilor europene, transmite AFP, citată de AGERPRES şi MOLDPRES.

Pînă la sfîrșitul lui 2016, cei 28 de șefi de stat și de guvern din Uniunea Europeană aveau obiceiul să se lase fotografiați, aliniați pe mai multe rînduri, într-o demonstrație publică de unitate.

Însă media au fost informate de Consiliul European, care coordonează summiturile la care se stabilesc prioritățile politice ale UE, că începînd cu reuniunea liderilor care s-a desfășurat joi și vineri la Bruxelles, nu va mai avea loc "fotografia de familie".

"Parțial, ideea este de a avea o imagine vizuală mai modernă" decît rînduri de personalități, a explicat pentru AFP un înalt diplomat european sub acoperirea anonimatului.

Aceasta răspunde de asemenea dorinței președintelui Consiliului European, Donald Tusk, reales joi, de "a ușura" summiturile interminabile, care se prelungesc deseori în noapte, a mai spus sursa citată.

"Aceste fotografii pot să ia cu adevărat mult timp", a explicat sursa, precizînd că instituțiile europene încearcă să le ofere fotografilor mai mult timp pentru a-i surprinde pe lideri chiar în sala mare a Consiliului.

Diplomatul european citat a dat asigurări că decizia nu are nimic politic, într-un moment în care Uniunea Europeană se pregătește de plecarea unuia dintre cei 28 de membri ai săi, Marea Britanie.

 

 

/Editor M.Cucu/

img17001924

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!