ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Premierul Pavel Filip a transmis condoleanțe autorităților și poporului rus în legătură cu explozia din Sankt-Petersburg

18:53 | 03.04.2017 Categorie: Oficial

Chişinău, 3 apr. /MOLDPRES/. Prim-ministrul Pavel Filip a transmis un mesaj de condoleanțe șefului Guvernului Federației Ruse, Dmitri Medvedev, în legătură cu explozia care s-a produs astăzi în metroul din Sankt-Petersburg, relatează MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare şi protocol a Executivului.

În mesajul său, Premierul menționează că Republica Moldova este alături de poporul rus în aceste clipe de grea încercare. Totodată, Pavel Filip reiterează poziția fermă a R. Moldova privind condamnarea actelor de terorism și necesitatea consolidării eforturilor în lupta cu aceste mișcări radicale. „Este un act inuman de violență pe care îl condamnăm cu fermitate. În numele Guvernului exprim sincere condoleanţe familiilor îndurerate și le doresc recuperare grabnică celor răniţi”, se spune în mesajul semnat de Prim-ministru. 

Conform informațiilor preliminare, în urma exploziei din Sankt-Petersburg au fost înregistrați 10 decedați și cel puțin 50 de răniți.

img17002527

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!