ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Biserica Coptă din Egipt a decis limitarea ceremoniilor religioase de Paști după atentatele de duminică

13:30 | 12.04.2017 Categorie: Externe

Cairo, 12 apr. /MOLDPRES/.Biserica Coptă din Egipt a decis, miercuri, să limiteze ceremoniile religioase de Paști în biserici după atentatele jihadiste împotriva acestei comunități, potrivit unui comunicat oficial, scrie AGERPRES, citată de MOLDPRES.

''Avînd în vedere circumstanțele actuale și solidaritatea noastră cu familiile victimelor, vom limita ceremoniile religioase de Paști din biserici'', precizează comunicatul, citat de AFP.

Parlamentul egiptean a aprobat marți starea de urgență la nivel național pentru trei luni, după atacurile cu bombă de duminică, soldate cu cel puțin 45 de morți și peste o sută de răniți.

Atacurile, care au vizat biserici din orașele Tanta și Alexandria, au fost revendicate de gruparea jihadistă Statul Islamic (SI).

 

 

/Editor M.Cucu/

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!