O conferinţă ştiinţifică internațională dedicată compozitorului Eugen Doga a avut loc la AŞM
Chişinău, 4 mai /MOLDPRES/. Institutul Patrimoniului Cultural al Academiei de Ştiinţe a Moldovei în parteneriat cu Ministerul Culturii a organizat astăzi conferinţa ştiinţifică internaţională „Reverberaţii universale”, prilejuită de aniversarea 80-a a naşterii compozitorului Eugen Doga, Artist al Poporului, membru titular al AŞM, membru de onoare al Academiei Europene de Științe și Arte, informează MOLDPRES.
Înainte de conferinţă a fost vernisată o expoziție de fotografii, realizate de Eugenia Tofan la diverse manifestări ale maestrului Eugen Doga atît în ţară, cît și peste hotare.
„Eugenia Tofan şi-a exprimat toată dragostea în această expoziţie. Pentru mine cea mai frumoasă muzică este vocea mamei. Toate sunetele din muzica mea vin de acolo de Sus. Slavă Domnului că mi-a dat tocmai mie să descifrez aceste sunete şi să le aştern pe portativ”, a remarcat compozitorul Eugen Doga.
În alocuţiunea sa, prim-vicepreşedintele AŞM, Ion Tighineanu a subliniat că muzica lui Eugen Doga pătrunde în cele mai adînci şi mai miraculoase ascunzişuri ale sufletelor noastre. El i-a înmînat omagiatului medalia de aur „Meritul ştiinţific” de gradul I a Academiei de Ştiinţe a Moldovei.
Solicitat de MOLDPRES, academicianul Gheorghe Mustea a afirmat că a devenit compozitor graţie lui Eugen Doga. „El m-a îndemnat să scriu muzică atunci cînd cîntam la nai şi am înregistrat muzica sa pentru filmul „Lăutarii”. Datorită muzicii maestrului, noi am devenit cunoscuţi în lume”, a constatat Gheorghe Mustea.
La rîndul său, directorul Institutului Patrimoniului Cultural al AŞM, Victor Ghilaş a accentuat că timp de şase decenii, Eugen Doga este o prezenţă activă în cultura muzicală din ţară şi de peste hotare, iar preşedintele Uniunii Muzicienilor din Moldova, Aurelian Dănilă a subliniat că fenomenul Doga va fi apreciat şi la depărtări de timp de diverse generaţii.
Eugen Doga a fost felicitat de preşedintele Uniunii Muzicienilor din Ucraina, Evgheni Savciuk, de directorul Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chişinău, Valeriu Matei, de directorul Festivalului „Crizantema de aur” de la Tîrgovişte, România Alina Mavrodin Vasiliu şi de alţi oameni de cultură şi ştiinţă. În cadrul evenimentului a fost proiectat filmul documentar / enciclopedic Eugen Doga, realizat de Studioul Flacăra Film Chișinău în anul 2013.
Eugen Doga s-a născut la 1 martie în 1937 în satul Mocra, raionul Rîbnița. A absolvit Colegiul de Muzică ”Ștefan Neaga”, Conservatorul și Institutul de Arte ”G. Musicescu” din Chișinău. Este autor al unor valoroase lucrări în genul muzicii de estradă, de film și de teatru. A compus o simfonie, cantatele ”Primăvara omenirii" și ”Curcubeul alb”, muzică la spectacole de teatru, la peste 200 de filme, piese instrumentale de cameră, romanțe, cîntece pentru copii. Eugen Doga a fost distins cu Premiul de Stat, titlul onorific ”Artist al Poporului”, cu ”Ordinul Republicii”, ordinul "Steaua României" în grad de comandor, cu ordinul "Pentru Serviciul Credincios" (România), "Za zaslughi pered otecestvom" (”Pentru merite față de patrie”) (Rusia). Compozitorul este autorul celebrului vals din filmul „Gingaşa şi tandra mea fiară”, desemnat de către UNESCO drept cea de-a patra capodoperă muzicală a secolului trecut.
(Reporter N. Roibu, editor M. Jantovan)
Cronica ARHIVELOR // Dumitru Matcovschi, poetul care a devenit un simbol al renașterii naționale
FOTO // Romanul „Costul vieților noastre”, de Liuba Rusnac, lansat la Ambasada Republicii Moldova de la Viena
Protejarea patrimoniului cultural mobil, discutată la lansarea celei de-a III-a ediții a programului de microcalificare
FOTO // Săptămâna Limbii Italiene în Lume s-a deschis la Chișinău. Ambasadorul Italiei: „Între noi există o legătură bazată pe sensibilitate culturală”
FOTO // Spectacolul „Richard al III-lea” de la Chișinău, pe scena Festivalului Dimitria din Salonic
Poziția Republicii Moldova în negocierile cu UE privind cultura și patrimoniul, supusă consultărilor publice
Săptămâna Limbii Italiene începe la Chișinău
FOTO // Teatrul bulgar „Smeshen Petak” și Școala de Arte din Taraclia, vizitate de ministrul Culturii
Cronica ARHIVELOR // Glebus Sainciuc, artistul care a transformat măștile în artă
FOTO // Regina Maria și legătura sa cu Basarabia, reflectate într-un volum semnat de Iulian Rusanovschi
FOTO // Teatrul „Alexie Mateevici” a prezentat spectacolul „Jubileul” pentru diaspora din Torino și Milano
FOTO // Meșterii populari, celebrați la Forumul Patrimoniului Cultural Imaterial
Compozitorul și profesorul universitar Pavel Anton a trecut în neființă
Republica Moldova și România pregătesc un acord de colaborare în domeniul patrimoniului muzeal
Administrația Națională a Drumurilor va achiziționa peste 21 mii de tone de sare tehnică pentru sezonul rece 2026–2027
Judecătoarea Viorelia Grigoraș a promovat evaluarea externă
Întrevederea viceprim-ministrului pentru reintegrare cu secretara de stat pentru afaceri europene a Croației, Andreja Metelko-Zgombić
VIDEO // Investițiile românești în Republica Moldova au creat 12.000 de locuri de muncă. Premierul României promite sprijin pentru companii
Negocierile de aderare la UE, discutate de Cristina Gherasimov și secretara de stat pentru Afaceri Europene a Croației
Armata Națională a primit echipamente logistice din partea Regatului Unit
Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere de rămas-bun cu Ambasadorul Slovaciei, Pavol Ivan
Integrarea europeană și combaterea amenințărilor hibride, discutate de Mihai Popșoi în Cipru
Viceprim-ministrul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, în dialog cu ministrul afacerilor externe al României, Dan Neculăescu
Președintele Finlandei și premierul Norvegiei au discutat cu Vladimir Putin despre încheierea războiului din Ucraina
Peste 1,4 milioane de lei, prejudiciu în trei cazuri de escrocherie telefonică raportate recent
Creștinii ortodocși de stil vechi o sărbătoresc pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, ocrotitoarea Moldovei
Peste 30 de specialiști din Republica Moldova participă în România la instruiri pentru îmbunătățirea examenelor naționale
Un cetățean străin a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru că a atacat două persoane cu un cuțit
Centrul perinatal din Criuleni își va relua activitatea pe 2 noiembrie
Premierul Vasile Tofan a încurajat antreprenorii ucraineni să investească în Republica Moldova