ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Un copil de doi ani a ajuns la spital după ce a fost lovit de un tren

14:55 | 20.06.2017 Categorie: Societate

Chişinău, 20 iun. /MOLDPRES/. Un copil de doi ani a ajuns în stare gravă la spital după ce a fost lovit în dimineața zilei de astăzi de un tren, în localitatea Iargara, raionul Leova, comunică MOLDPRES.

Solicitat de agenție, ofițerul de presă al Inspectoratului General de Poliție, Mariana Bețivu, a menționat că incidentul a avut loc în jurul orei 10.00. „Copilul se afla în preajma căii ferate împreună cu fratele său de 10 ani, cu care strîngea iarbă. În timpul apropierii trenului, copilul se afla pe calea ferată, iar fratele său era mai departe. Șoferul a observat micuțul la o distanță de 25 de metri, el a aplicat frîna de urgență, însă trenul nu a reușit să se oprească, întrucît avea vagoane cu încărcături”, a afirmat ofițerul de presă.

Sursa citată a menționat că în urma impactului, șoferul a coborît imediat pentru acordarea primului ajutor și totodată el a apelat Serviciul de urgență 903. „Copilul a fost transportat la spital, medicii au constatat un traumatism cranio-cerebral, șoc traumatic și fracturarea oaselor craniale. În prezent, copilul se află în comă și va fi transportat la un spital din municipiul Chișinău”, a precizat Mariana Bețivu.

Oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanțele cazului, inclusiv dacă părinții micuțului sînt vinovați de neglijență.

(Reporter A. Plitoc, editor M. Jantovan)

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!