ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Un polițist a fost reținut pentru trafic de influență

10:23 | 03.08.2017 Categorie: Societate

Chişinău, 3 aug. /MOLDPRES/. Un inspector operativ al Brigăzii cu Destinație specială „Fulger” a fost reținut de ofițerii și procurorii anticorupție pentru trafic de influență, informează MOLDPRES.

Serviciul de presă al Centrului Național Anticorupție a comunicat astăzi că polițistul, împreună cu o altă persoană, ar fi cerut și primit de la doi soți 1 200 de euro. Omul legii ar fi spus că poate influența angajați din cadrul Secției Înregistrare a Transportului şi Calificarea Conducătorilor Auto din Chișinău a ÎS CRIS Registru, pentru evaluarea pozitivă a cunoștințelor și eliberarea a două permise de conducere de categoria „B".

După efectuarea măsurilor speciale de investigație, polițistul a fost reținut pentru 72 de ore, iar în privința acestuia urmează a fi decisă aplicarea măsurii preventive.

Oamenii legii au inițiat o cauză penală. Dacă va fi găsit vinovat, bănuitul riscă pînă la șase ani de închisoare sau amendă de 200 mii de lei.

(Reporter A. Ciobanu, editor A. Răileanu)

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!