Vor fi create noi oportunități de finanțare a proiectelor energetice și de mediu
Chişinău, 30 aug. /MOLDPRES/. Executivul a aprobat astăzi un proiect de lege pentru ratificarea Acordului-cadru între Republica Moldova şi Corporaţia Financiară Nordică de Mediu (NEFCO), semnat la Chișinău la 21 iulie 2017. Astfel, vor fi create noi oportunități pentru finanțarea proiectelor cu impact benefic asupra mediului înconjurător, a relatat agenției MOLDPRES Direcţia comunicare şi protocol a Guvernului.
Fondurile sunt destinate implementării proiectelor în domeniul eficienţei energetice, energiei regenerabile și al mediului: reabilitarea clădirilor, a sistemelor de alimentare centralizată cu energie termică, înnoirea şi modernizarea parcurilor auto, soluţionarea problemelor aferente managementului apelor uzate şi deşeurilor municipale. Proiectele vor fi realizate la nivel de municipii/oraşe, inclusiv utilizând parteneriatul public-privat. Totodată, pot fi eligibile şi întreprinderile municipale, cele cu capital majoritar de stat, care şi-au propus raţionalizarea propriului consum de energie.
Finanţarea se efectuează sub formă de împrumuturi de până la 5 milioane de euro, în condiţii de piaţă sau preferenţiale, care conţin, după caz, o componentă de grant.
De notat că NEFCO este și una dintre instituţiile financiare internaţionale care are rolul de Agenţie de implementare a proiectelor finanţate de către Fondul Regional al Parteneriatului Europei de Est pentru Eficienţă Energetică şi Mediu (E5P), la care Republica Moldova participă și are acces la resurse în valoare de 150 milioane de euro, dintre care circa 30 de milioane de euro constituie grant.
Corporaţia Financiară Nordică de Mediu a fost înfiinţată în anul 1990 de către Danemarca, Islanda, Norvegia, Finlanda şi Suedia.
Moldova accelerează tranziția către transportul electric: cel puțin 600 de puncte de încărcare până în 2030
Cetățenii Republicii Moldova care muncesc în Irlanda vor putea beneficia de pensii pentru anii lucrați în ambele țări
Sprijin francez pentru continuarea reformelor în sectorul energetic
Moldovenii care muncesc în Irlanda vor putea beneficia de pensii și prestații sociale
Premierul Vasile Tofan a avut o convorbire telefonică cu omologul său român, Luca Niculescu
Implementarea Planului de Creștere pentru Moldova, discutată cu societatea civilă și mediul de afaceri
Prim-ministrul Vasile Tofan a avut o întrevedere cu Ambasadoarea Chinei în Republica Moldova
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut o întrevedere cu Ambasadoarea Chinei în Republica Moldova
Întrevederea viceprim-ministrului pentru reintegrare cu delegația ambasadorilor statelor membre din cadrul formatului Weimar pe lângă OSCE
Premierul Vasile Tofan, în vizită la fabrici din Fălești și Ungheni: „Industria din Moldova poate concura în Europa prin calitate”
Președinta Maia Sandu, la Forumul Național al Minorităților Etnice: „Putem fi mândri de identitatea și tradițiile noastre și, în același timp, să iubim Republica Moldova”
Premierul Vasile Tofan a vizitat Stația electrică Chișinău, aflată în etapa finală de pregătire
Prim-ministrul Vasile Tofan și Ambasadorul Statului Qatar, în discuții despre investiții și extinderea cooperării economice bilaterale
Igor Grosu a avut întrevederi la Roma cu omologii din Norvegia, Lituania și Armenia
FOTO // Recunoaștere europeană pentru 15 clustere economice din Republica Moldova
Secretarul general al Guvernului, Lilia Dabija: „Parcursul european al Republicii Moldova trece prin satele noastre și beneficiile reformelor trebuie să fie resimțite la nivel local”
Cooperarea dintre R. Moldova și International IDEA, discutată la Chișinău. Ministrul Mihai Popșoi: „Ne dorim ca experiența noastră să contribuie la protejarea proceselor democratice din alte state”
FOTO // Sportivii moldoveni vor participa la Jocurile Olimpice de Tineret Dakar 2026
Președinta Maia Sandu efectuează o vizită în Ungaria
FOTO // Dispozitive noi pentru diagnosticarea pacienților cu tuberculoză. Spitalul Clinic Municipal de Ftiziopneumologie, dotat cu echipamente moderne
Adoptat de Parlament: Platformele de taxi vor fi obligate să proceseze plățile prin instituții financiare licențiate în Moldova
Accesul la informațiile cadastrale a fost extins pentru mai multe categorii de persoane și instituții
Persoanele cu dizabilități din copilărie vor putea cumula pensia de dizabilitate cu pensia de urmaș. Proiectul a fost adoptat de Parlament
Lucrările de modernizare a sistemelor de termoficare din Chișinău și Bălți au fost declarate de utilitate publică de interes național
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, cere autorităților de frontieră din Republica Moldova și Ucraina să identifice soluții pentru prevenirea incidentelor pe Nistru
Vicepremierul Mihai Popșoi, întrevedere cu ambasadorul Argentinei: „Avem toată deschiderea pentru a transforma oportunitățile existente în proiecte concrete”
GALERIE FOTO // Echipa Republicii Moldova pentru Jocurile Olimpice de Tineret Dakar 2026, prezentată oficial
FOTO // „Satul European”: apă la robinet și un centru cultural renovat pentru locuitorii din Zăbriceni
O femeie, reținută pentru implicarea într-o grupare de escroci. Victima ar fi fost înșelată cu 170 000 de lei
Igor Grosu anunță soluții pentru protecția datelor personale și controlul plăților după o investigație jurnalistică privind o platformă de taxi