ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

SUA au solicitat în mod oficial votul Consiliului de Securitate al ONU pentru noi sancţiuni împotriva Coreei de Nord

10:10 | 09.09.2017 Categorie: Externe

New York, 9 sep. /MOLDPRES/.Statele Unite ale Americii au cerut în mod oficial, sâmbătă, Consiliului de Securitate al ONU să organizeze în data de 11 septembrie un vot asupra unui proiect de rezoluţie care impune sancţiuni noi împotriva Coreei de Nord, ca răspuns la cel de-al şaselea test nuclear efectuat de către regimul de la Phenian, relatează agenţia Yonhap, preluată de MEDIAFAX şi MOLDPRES.

Misiunea americană la Organizaţia Naţiunilor Unite a lansat o declaraţie în acest sens. Potrivit proiectului de rezoluţie, Statele Unite vor să impună un embargo asupra exporturilor de produse petroliere şi textile către Coreea de Nord şi să interzică angajarea muncitorilor nord-coreeni în străinătate.

Ambasadorul Rusiei la ONU, Vasili Nebenzia, a precizat că un astfel de vot ar putea fi "puţin prematur" pentru 11 septembrie. China, principalul aliat economic al Coreei de Nord, a fost de acord ca ONU să ia măsuri suplimentare împotriva regimului de la Phenian, după ultimul test nuclear.

Noul proiect de rezoluţie ar interzice exporturile de ţiţei, petrol condensat, produse petroliere rafinate şi gaze lichefiate către Coreea de Nord.

China furnizează cele mai multe produse petroliere pentru Coreea de Nord. Potrivit datelor sud-coreenilor, Beijingul furnizează anual aproximativ 500.000 de tone de ţiţei. De asemenea, exporturile ruseşti de petrol către Coreea de Nord sunt de aproximativ 40.000 de tone pe an.

Totodată, noul proiect de rezoluţie ar impune interzicerea completă a angajării şi plăţii muncitorilor din Coreea de Nord în străinătate. Unii diplomaţi estimează că între 60.000 şi 100.000 de nord-coreeni lucrează în afara graniţelor.

Produsele textile reprezintă a doua cea mai importantă sursă de export a Coreei de Nord, după cărbune şi alte produse minerale, în valoare totală de 752 milioane de dolari. Aproape 80% dintre exporturile de textile au fost către China.

 

 

/Editor M.Cucu/