ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

La Donduşeni a avut loc Festivalul de Interpretare Instrumentală „Mihai Bătrânu”

12:18 | 28.09.2017 Categorie: Cultură

Chişinău, 28 sep. /MOLDPRES/. Cea de-a IV-a ediţie a Festivalului-Concurs Naţional de Interpretare Muzicală „Mihai Bătrânu” s-a desfăşurat ieri la Palatul de Cultură din orașul Donduşeni, informează MOLDPRES.

Evenimentul a fost organizat de Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării, Centrul Naţional de Conservare şi Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial, Consiliul raional Donduşeni, secţia Cultură Donduşeni şi Asociaţia obştească „Femei din Cernolecuca”.  

Solicitată de MOLDPRES, directorul Centrului Naţional de Conservare şi Promovare al Patrimoniului Cultural  Imaterial (CNCPPI), Diana Dicusarî, a menţionat că scopul festivalului este de a promova muzica instrumentală interpretată la acordeon şi piesele muzicale înregistrate de regretatul artist Mihai Bătrânu.

Potrivit sursei citate, la festival au participat 14 acordeonişti din Donduşeni, Ocniţa, Soroca, Bălţi, Chişinău şi din alte raioane şi oraşe ale ţării, iar concursul a fost jurizat de o echipă de muzicieni în frunte cu dirijorul orchestrei de muzică populară „Mugurel”, Ion Dascăl, Artist al Poporului.

În posesia Marelui Premiu, în valoare de 3500 de lei, oferit de Ministerul Educaţiei, Culturii şi CNCPPI a intrat acordeonistul Valentin Vovcu din satul Cernoleuca, raionul Donduşeni. Ghenadie Garaz din Ocniţa s-a învrednicit de premiul I. Oleg Vahnovan din Chişinău şi Ion Danilov din Bălţi s-au ales cu premiul II, iar Alexandru Boldescu din Soroca şi Ion Cemârtan din Donduşeni – cu premiul III.

Directorul adjunct al CNCPPI, Oleg Volontir, a afirmat că festivalul-concurs a fost divers, la un nivel înalt profesional, interesant ca formulă de acompaniament, participanţii având în spate un taraf tradiţional, cel al CNCPPI, condus de Sergiu Diaconu.

Mihai Bătrânu s-a născut la 3 iulie 1954 în satul Cernoleuca, raionul Donduşeni. A absolvit Școala de Cultură „Elena Sârbu" (în prezent - Şcoala de Arte „Nicolae Botgros” )  din Soroca (1972) şi  Institutul de Arte „G. Musicescu" (actualmente – Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice), specialitatea „acordeon" (1986).

A fost acordeonist al tarafului „Doina Moldovei" din satul Târnova, Dondușeni (1973), conducător artistic al unei formații de amatori (1973-1974), solist-instrumentist în Orchestra de muzică populară „Veselia" (1974-1975) şi în Orchestra de muzică populară „Folclor" a Radioteleviziunii Naționale (1975-1999). A înregistrat la Radioul Naţional circa 50 de lucrări de muzică populară instrumentală. În 1989 devine Laureat al Festivalului Interpreților Instrumentişti de la Moscova. În anul 1995 i-a fost conferit titlul onorific de Maestru în Artă al Republicii Moldova. S-a stins din viață în anul 1999 la Donduşeni.

(Reporter N. Roibu, editor A. Răileanu)

img17007471

img17007471

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!