Seceta stabilită în ultimele săptămâni pe teritoriul țării va afecta în special agricultura tradiţională, afirmă specialiștii
Chişinău, 20 apr. /MOLDPRES/. Seceta stabilită în ultimele săptămâni pe teritoriul R. Moldova va afecta producătorii agricoli care, din cauza uscăciunii, nu pot îndeplini lucrările prevăzute de sezon. Un pericol prezintă, de asemenea, şi posibilitatea îngheţurilor şi grindinei, a comunicat pentru MOLDPRES Vasile Şarban, şef de direcţie la Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului (MADRM).
Potrivit specialistului, într-o situaţie destul de complicată s-au pomenit în special fermierii care practică agricultura tradiţională. „Am trecut de la iarnă direct la timp de vară şi stratul de umezeală acumulat în urma ninsorilor generoase s-a evaporat. Ca urmare, avem un sol împietrit, care face imposibilă ieşirea în câmp şi prelucrarea pământului prin metode tradiţionale”, a spus Vasile Şarban.
În acelaşi timp, responsabilul de la MADRM a specificat că situaţia va fi mai uşoară pentru producătorii care au trecut la agricultura conservatoare şi folosesc utilaj combinat. „Astfel de tehnologii permit o pătrundere mai adâncă a seminţelor în sol, brazda este mai puternică şi acoperă optimal seminţele, asigurându-le cu condiţiile necesare pentru germinare”, a precizat şeful Direcției politici de producție, procesare și reglementare a calității produselor de origine vegetală din cadrul ministerului de resort.
În context, Vasile Şarban a menţionat că în această perioadă nu doar seceta face bătăi de cap agricultorilor. „Un pericol rămân a fi şi eventuale îngheţuri sau grindină. Schimbările climatice au afectat considerabil ciclul natural. Dar, nişte îngheţuri la final de aprilie - început de mai ar fi catastrofale pentru producătorii agricoli, mai ales pentru cei din sectorul de pomicultură. Pomii sunt deja cu fructul format, procesul de vegetaţie este aproape finalizat, or, în caz de posibile temperaturi de 2-3 grade sub zero, înseamnă că roada din acest an va fi compromisă totalmente”, a explicat specialistul la solicitarea MOLDPRES.
Potrivit sursei citate, în cazul grindinei starea de lucruri e mai bună. „Măsurile întreprinse de minister au permis, de exemplu, în anul trecut protejarea a circa 90% din suprafeţele agricole. În anul curent, planificăm să lansăm încă 11 puncte de protecţie antigrindină, în special în raioanele Căuşeni şi Ştefan Vodă, unde condiţiile naturale, amplasarea geografică prezintă riscuri mai mari în acest sens”, a relevat Şarban.
„Modificările climatice din ultima perioadă pun omul faţă în faţă cu provocări naturale tot mai serioase şi, în acest caz, acesta trebuie să găsească răspunsurile pe potrivă. În prezent, există echipament pentru practic orice situaţie – şi cuptoare cu ardere internă împotriva îngheţurilor târzii, şi metode avansate antigrindină etc. Este nevoie de interes şi, desigur, de investiţii, dar dacă este vorba de afaceri agricole serioase, atunci acestea vor fi cu profit”, a subliniat Vasile Şarban, explicând că, în prezent, ministerul de profil elaborează proiecte şi caută mai multe posibilităţi pentru a ajuta producătorii agricoli să facă faţă riscurilor naturale.
Potrivit meteorologilor, ploile aşteptate de agricultori sunt posibile marţi, 24 aprilie, pe întreg teritoriul ţări, iar miercuri izolat în regiunea de nord.
(Reporter L. Grubîi, editor A. Răileanu)
AIPA a autorizat săptămâna trecută 49,15 milioane de lei pentru subvenționarea agricultorilor
Serviciul Vamal a încasat peste 923 de milioane de lei în ultima săptămână
Companiile din industria cimentului, sticlei și zahărului, instruite să calculeze emisiile de CO₂
FOTO // Trei sectoare de drum național din raioanele Ungheni și Rezina, reparate cu peste 8 milioane de lei
Euro își menține valoarea, iar dolarul se ieftinește. Cursul valutar stabilit de BNM pentru astăzi
Stupine, degustări de miere și trasee tematice, noi oportunități pentru turismul rural
Republica Moldova intră pregătită în iarnă. Cum pot gospodăriile să reducă facturile la energie
Câștigătorii concursului „Noutatea Anului – 2026”, premiați în cadrul expozițiilor MOLDAGROTECH și FARMER
ANRE propune amânarea până în iulie 2027 a trecerii unor consumatori la piața liberă de energie electrică
VIDEO // Moldova explorează oportunitățile de import al gazelor lichefiate din SUA
Republica Moldova și FAO vor extinde cooperarea pentru reziliența agriculturii și atragerea investițiilor
FOTO // Întreprinderea „Calea Ferată din Moldova” a testat noul traseu feroviar Chișinău – Revaca – Sângera
VIDEO // O familie de oieri din Moldova a stabilit un record național cu o brânză de 30,7 kilograme
GALERIE FOTO // O brânză de 30,7 kilograme a stabilit un record național la Moldexpo
Un medicament oral împotriva căderii părului a demonstrat rezultate pozitive într-un studiu avansat
Premierul României, Luca Niculescu, va efectua o vizită la Chișinău în perioada următoare
O femeie a suferit arsuri în urma unei deflagrații provocate de o scurgere de gaz, la Leova
Moldovenii care muncesc în Irlanda vor putea beneficia de pensii și prestații sociale
Programul „Moldova Pregătită”, ținta unor narațiuni manipulatorii. StratCom explică modul în care s-au răspândit zvonurile
Aeroportul Chișinău va avea o nouă conexiune aeriană cu Serbia
VIDEO // Liceul „Gheorghe Asachi” din Chișinău va fi modernizat printr-o investiție de 85 milioane de lei
Un bărbat din Cimișlia a fost condamnat la 18 ani de închisoare după ce și-a omorât în bătaie concubina
Teheranul și Washingtonul continuă negocierile „fără întrerupere”, afirmă ministrul iranian de externe
Euro și dolarul se apreciază ușor
Donald Trump anunţă că vrea ca Ucraina să încheie un acord cu Rusia
Daniella Misail-Nichitin despre persoanele care se refugiază în regiunea transnistreană. Ce spune ministra despre cooperarea în identificarea infractorilor
Premierul Vasile Tofan a avut o convorbire telefonică cu omologul său român, Luca Niculescu
Agenda evenimentelor miercuri, 21 octombrie
Tinerii și noii fermieri pot solicita finanțare de până la 3 milioane de lei pentru afaceri agricole
Republica Moldova are 1.790 de adăposturi, cu o capacitate de peste 350 de mii de persoane. Nu toate corespund standardelor