Apicultori de pe ambele maluri ale Nistrului vor putea exporta miere în Italia
Chişinău, 20 nov. /MOLDPRES/. Mierea produsă de un grup de apicultori de pe ambele maluri ale Nistrului este evaluată de o instituție de certificare din Italia şi ar putea fi exportată în Europa. Asta după ce produsele apicole autohtone au fost prezentate în acest an de un grup de producători la o expoziție de specialitate (Apimell) din Italia şi au surprins plăcut vizitatorii, transmite MOLDPRES cu referire la surse de la Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD).
„Producătorii italieni au fost impresionați de gustul și parfumul mierii noastre, pe care au calificat-o drept produs ecologic, de înaltă calitate. Le-a plăcut în mod special mierea de salcâm, pentru că are gust delicat, își păstrează mult timp transparența și nu se cristalizează”, a afirmat Natalia Porhun, apicultoare din satul Speia, raionul Grigoriopol.
Reprezentanții Asociației producătorilor și procesatorilor de miere din Italia au încheiat un memorandum de colaborare cu colegii lor din Moldova și au solicitat un lot de miere pentru a fi testat de o instituție internațională de certificare. Dacă mierea moldovenească va corespunde cerințelor europene, colaborarea ar putea continua cu mai multe contracte pe termen lung de livrare a mierii în Italia, precum și alte țări europene.
Producători de miere de pe ambele maluri ale Nistrului au inițiat deja procesul de asociere într-un grup de producere. Ei consideră că în acest mod ar putea produce o cantitate mai mare de miere, aplicând cele mai performante tehnologii în procesul de exploatare a stupinelor.
Mai mulţi apicultori din Republica Moldova și-au dezvoltat afacerea cu miere datorită unui grant oferit de Uniunea Europeană în cadrul proiectului „Dezvoltarea capacităților de export pe malurile Nistrului” (AdTrade) implementat de PNUD.
AlTrade oferă asistență metodologică și practică pentru crearea unor legături comerciale pe termen lung între antreprenorii de pe ambele maluri ale Nistrului și la edificarea unui mediu de încredere și de cooperare în regiune. Inițiativa stimulează și promovează exporturile de mărfuri și servicii din regiune, prin accesarea oportunităților oferite de Acordul de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător. Proiectul susține dezvoltarea și sporirea competitivității întreprinderilor micro, mici și mijlocii și contribuie la crearea noilor companii, ceea ce, implicit, va conduce la îmbunătățirea condițiilor de trai ale locuitorilor de pe ambele maluri ale Nistrului.
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: „Suta de Movile” ca o simfonie a dealurilor mute, monument geologic de importanţă europeană
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Călătorie printre stupi în regiuni cu cea mai apreciată miere din ţară
VIDEO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Parcul Dendrologic Țaul – un colț de patrimoniu natural și istoric, explorat alături de ambasadoarea Uniunii Europene
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Turismul feroviar, o nouă oportunitate pentru promovarea ţării - călătorii pitorești prin sate, podgorii și peisaje autentice
FOTO // Vinurile moldovenești cuceresc Londra: degustare de prestigiu pentru consolidarea prezenței pe piața britanică
VIDEO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: turism cultural și arta încondeierii ouălor, într-o experiență autentică, la Aievea – Casă de meșteșug din Cinişeuţi
VIDEO, FOTO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Satul Văleni, Cahul, promovat ca destinație turistică rurală europeană
FOTO // Orașul Ialoveni celebrează 590 de ani de istorie printr-o șezătoare plină de tradiție și suflet
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Prunele de Lalova- tradiție autentică, gust unic și recunoaștere internațională
Descoperă Moldova cu MOLDPRES: Frumusețea Moldovei iarna: trasee, festivaluri și experiențe autentice
VIDEO // Proiect turistic regional lansat în sudul țării: Cimișlia, Leova și Basarabeasca își valorifică patrimoniul
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Zonele umede, ecosisteme cu valoare globală, între biodiversitate, tradiții și experiențe turistice unice
Republica Moldova, promovată pe BBC într-o campanie internațională de vizibilitate
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Colindatul cetelor de bărbați, tradiție și spiritualitate la Palanca din raionul Călăraşi
Fermierii din Moldova vor beneficia de servicii extinse de consiliere și de noi oportunități de finanțare
FOTO // Programul „Satul European” a finanțat extinderea apeductului din Pivniceni, Donduşeni
VIDEO // Nivelul apei pe Nistru a crescut în nord, iar în zilele următoare este așteptată o creștere și în centru
FOTO // Inspectoratul General de Carabinieri a fost dotat cu noi mijloace de transport, achiziționate prin proiecte cofinanțate de UE
Preşedinta Maia Sandu către noul Guvern de la București: „România poate conta oricând pe noi”
Serviciul Fiscal de Stat extinde accesul online la serviciile pentru contribuabili
Reabilitarea drumului M5 va fi examinată prin prisma impactului asupra mediului
Platforma „Vocea pacientului” a fost extinsă la 120 de instituții medicale
FOTO // Carabinierii moldoveni, decorați cu Medalia NATO pentru participarea la misiunea KFOR din Kosovo
FOTO // Organizații neguvernamentale din Moldova au implementat 28 de proiecte pentru protecția mediului
Judecătoria Strășeni are un nou magistrat
CEC a acreditat 16 observatori internaționali pentru alegerile bașcanului Găgăuziei
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit de Parlamentul de la București
FOTO // Mitropolia Basarabiei a desemnat doi candidații pentru Episcopia de Bălți
ARMENPRESS: Academia Benfica din Armenia va include un stadion, șase terenuri de fotbal și facilități moderne
Granturi de până la 10.000 de euro pentru cercetătorii din universitățile publice din Moldova