ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Viitorul european, dezvoltarea economiei și întărirea securității statului, discutate la Paris de șefa statului cu autoritățile franceze

18:00 | 08.03.2024 Categorie: Oficial

Chişinău, 8 mar. /MOLDPRES/. În cadrul vizitei de lucru în Republica Franceză, Președintele Maia Sandu a discutat despre viitorul Republicii Moldova în UE, cooperarea economică și inițiative concrete pentru a întări securitatea țării noastre. După discuția cu Președintele Emmanuel Macron, șefa statutului a declarat: „Franța și Președintele Macron, personal, se numără printre cei mai apropiați susținători ai Republicii Moldova”.  Cei doi șefi de stat au susținut declarații de presă și au semnat o declarație comună. 

Lidera de la Chișinău, de asemenea, a avut discuții cu Yael Braun-Pivet, Președinta Adunării Naționale, și cu grupul de prietenie din cadrul legislativului francez, unde a salutat traiectoria pozitivă a cooperării parlamentare între cele două state.

În cadrul vizitei efectuate la Paris, au fost semnate trei documente: acordul privind cooperarea în domeniul apărării care actualizează documentul semnat în 1998; foaia de parcurs privind cooperarea economică pentru următorii șase ani unde sunt stabilite acțiuni comune care vor încuraja creșterea investițiilor și a comerțului între țările noastre; un acord prin care Agenția Franceză pentru Dezvoltare (AFD) va oferi Moldovei finanțare în valoare de 40 de milioane de euro și un grant de 1,2 milioane de euro pentru fortificarea sectorului forestier. 

„Fondurile alocate de partenerii francezi ne vor ajuta să plantăm păduri, inclusiv să cumpărăm echipamente și utilaje necesare și să realizăm reforma fondului silvic conform standardelor europene”, a afirmat Președintele Maia Sandu după discuția cu Rémy Rioux, Directorul General al AFD. 

Vizita a inclus și o discuție cu  Mathias Cormann, Secretarul General al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), în cadrul căreia interlocutorii au lansat planul de acțiuni între Moldova și OCDE pentru perioada anilor 2024-2027. Acesta include preluarea de instrumente legale, sprijin analitic și evaluări a politicilor în domenii precum mediul de afaceri, gestionarea întreprinderilor de stat, agricultură, mediu, energetică, taxe și fiscalitate, anticorupție, reforma justiției, administrație publică, educație, managementul asistenței de dezvoltare. 

img24001679

img24001679

img24001679

img24001679

img24001679

img24001679

img24001679

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!