ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Vicepremierul pentru reintegrare a avut o întrevedere cu șeful Misiunii Uniunii Europene de Asistență la Frontieră în R. Moldova și Ucraina

19:21 | 18.03.2024 Categorie: Oficial

Chişinău, 18 mar. /MOLDPRES/. Viceprim-ministrul pentru reintegrare, Oleg Serebrian, a avut astăzi o întrevedere cu Slawomir Pichor, șeful Misiunii Uniunii Europene de Asistență la Frontieră în Republica Moldova și Ucraina (EUBAM), informează MOLDPRES cu referire la Biroul politici de reintegrare.

Oficialii au discutat activitățile și măsurile implementate de EUBAM în contextul realizării Planului de acțiuni al Misiunii pentru perioada anilor 2023-2025, inclusiv pe dimensiunea sprijinirii procesului de reglementare transnistreană. 

A fost apreciată implicarea productivă a Misiunii în generarea rapoartelor tematice ce vizează dinamica interacțiunii comercial-economice între cele două maluri ale Nistrului, precum și a opiniilor tehnice pe aspecte vamale, fiscale, de management al frontierei de stat etc., menite să uniformizeze standardele și cerințele pe întreg teritoriul țării. 

Vicepremierul a accentuat faptul că în contextul rolului tot mai important al UE în procesul de reglementare, expertiza EUBAM pe dimensiunea fiscal-vamală și de management integrat al frontierelor devine una din ce în ce mai necesară.

img24001924

img24001924

img24001924

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!