ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

România intră în Schengen cu frontierele aeriene şi maritime

10:56 | 30.03.2024 Categorie: Externe

Chişinău, 30 mar. /MOLDPRES/. România va intra, în noaptea de sâmbătă spre duminică, începând cu ora 00,00, în Spaţiul Schengen, cu frontierele aeriene şi maritime, transmite AGERPRES preluat de MOLDPRES.

La Bucureşti, acest moment va fi marcat printr-un eveniment care va avea loc pe Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" - Otopeni, la terminalul Plecări.

Un eveniment similar este programat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora 23,30, şi pe Aeroportul Internaţional "Avram Iancu" de la Cluj-Napoca.

Prezent vineri la Timişoara, la inaugurarea unui terminal al Aeroportului Internaţional, premierul român Marcel Ciolacu a afirmat că aderarea la Spaţiul Schengen aerian şi maritim de la 31 martie constituie o victorie a României şi a dat asigurări că se urmăreşte o aderare completă, şi cu frontierele terestre, până la finalul anului.

Ministerul Afacerilor Interne al României a informat că, în ceea ce priveşte traficul prin punctele de trecere a frontierei aeriene, începând cu data de 31 martie, odată cu aderarea României la Spaţiul Schengen, persoanele care efectuează zboruri către sau dinspre state membre Schengen nu vor mai trebui să treacă prin controlul de frontieră.

Astfel, în aeroport, după ce vor face controlul de securitate, pasagerii vor merge direct către poarta de îmbarcare fără a se mai opri la filtrele Poliţiei de Frontieră pentru a le fi verificate documentele de călătorie.

Cu toate acestea, sunt posibile verificări ale poliţiştilor pentru stabilirea situaţiei legale a persoanelor. Scopul acestora este prevenirea infracţiunilor transfrontaliere şi a migraţiei ilegale.

img24002266

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!