ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Un angajat ASP și complicele său vor ajunge pe banca acuzaților

10:05 | 11.04.2024 Categorie: Societate

Chişinău, 11 apr. /MOLDPRES/. Procuratura Anticorupție a anunțat că a expediat în instanța de judecată cauza penală de învinuire a unui inginer cadastral din cadrul Serviciului Cadastral Teritorial Chișinău al Departamentului Cadastru din cadrul Instituției Publice ”Agenția Servicii Publice” și a complicelui acestuia, fiindu-le incriminate săvârșirea a cinci episoade infracționale de abuz de serviciu, comunică MOLDPRES.

Potrivit PA, cauza penală a fost pornită în iunie 2022 în baza autosesizării Inspectoratului Național de Investigații al IGP. Astfel, învinuitul, activând în funcția de inginer cadastral, identifica bunuri imobile - terenuri proprietate publică a municipiului Chișinău, amplasate în sectoarele Centru și Râșcani, care se învecinau cu imobile aflate în proprietate privată ale persoanelor fizice, înțelegându-se în prealabil cu aceștia, întocmea planurile cadastrale cu introducerea unor date denaturate, „astfel cauzând Primăriei municipiului Chișinău daune de aproximativ 3 milioane lei”.

Învinuiții nu și-au recunoscut vinovăția, cauza penală fiind trimisă pentru examinare la Judecătoria Chișinău. Dacă vor fi găsiți culpabili de abuz de serviciu, aceștia riscă o pedeapsă cu amendă sau închisoare de la 2 la 7 ani.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!