ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Șefa statului s-a întâlnit cu reprezentanții autorităților locale din Autonomia Găgăuză

10:20 | 11.04.2024 Categorie: Oficial

Chişinău, 11 apr. /MOLDPRES/. În cadrul vizitei de lucru de la Comrat, Președintele Maia Sandu s-a întâlnit cu primarii și reprezentanții autorităților publice locale din cele mai mari orașe ale Autonomiei Găgăuze - Comrat, Ceadîr-Lunga și Vulcănești, transmite MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al instituției prezidențiale. 

Șefa statului a specificat că dialogul cu aleșii locali este important pentru dezvoltarea regională. Președinta a precizat că din anul 2020, cu sprijinul Guvernului, doar prin Agenția de Dezvoltare Regională Găgăuzia, au fost realizate patru proiecte în valoare de aproximativ 18 milioane de lei, iar alte opt proiecte, în valoare de 87 de milioane de lei, sunt în desfășurare. Totodată, în cadrul Programului „Satul European”, 19 localități au atras proiecte în valoare de peste 73 de milioane de lei. 

Șefa statului a mai subliniat că împreună cu administrațiile locale pot fi modernizate satele și orașele din fiecare regiune pentru bunăstarea tuturor cetățenilor.

Tot ieri, Președinta a discutat și cu rectorul și profesorii Universității de Stat din Comrat și a participat la o lecție publică în care a vorbit despre calea europeană a Republicii Moldova. Discursul poate fi citit aici. 

img24002620

img24002620

img24002620

img24002620

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!