ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

150 de mii de persoane care și-au asigurat individual sănătatea în primele trei luni ale anului

09:11 | 17.04.2024 Categorie: Societate

Chişinău, 17 apr. /MOLDPRES/. CNAM a anunțat că a fost înregistrat un număr record de 150 de mii de persoane care și-au asigurat individual sănătatea în primele trei luni ale acestui an, comunică MOLDPRES.

Potrivit sursei citate, un moment de referință în gestionarea procesului de achitare a primei în sumă fixă a fost aplicarea în 2024 a versiunii reinginerite a Sistemului informațional automatizat „Asigurarea obligatorie de asistență medicală”, fapt ce a sporit eficiența și transparența în acest proces.

Tot în primele trei luni, peste 485 de mii de persoane au beneficiat de medicamente și dispozitive medicale compensate, iar volumul de bani alocați pentru aceste produse a crescut cu aproximativ 30% față de aceeași perioadă a anului precedent.

img24002785

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!