ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Fermierii vor beneficia de mai multe resurse pentru procurarea fertilizanților, produselor fitosanitare și echipamentelor de irigare

10:45 | 18.04.2024 Categorie: Economie

Chişinău, 18 apr. /MOLDPRES/. Guvernul a votat ieri actualizări pentru implementarea proiectului „Asigurarea fermierilor cu fertilizanți”, finanțat de Guvernul Japoniei. Acestea fac parte din măsurile de sprijin pentru fermierii afectați de creșterea prețurilor și dificultăților logistice cauzate de războiul din Ucraina, transmite MOLDPRES.

Modificările introduse prevăd extinderea capacității Agenției pentru Dezvoltarea și Modernizarea Agriculturii (ADMA) de a oferi suport în domeniile agriculturii. Astfel, ADMA va putea finanța fertilizanți, echipamente destinate irigării și produse fitosanitare.

Fermierii vor putea achiziționa fertilizanți la prețuri reduse, iar Asociațiile Utilizatorilor de Apă pentru Irigare vor putea accesa, prin intermediul ADMA, resurse financiare pentru a reabilita și dezvolta infrastructura sistemelor de irigații centralizate.

Subsidiar, pentru a sprijini implementarea acestor planuri, vor fi introduse facilități fiscale și vamale conform Acordurilor, fapt ce va ajuta fermierii să acceseze resursele necesare la prețuri reduse.

img24002832

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!