ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Realizările Cadrului de Cooperare ONU - Republica Moldova în 2023, evaluate într-o ședință comună, la Guvern

13:25 | 23.04.2024 Categorie: Oficial

Chişinău, 23 apr. /MOLDPRES/. Realizările echipei de țară a Organizației Națiunilor Unite (ONU) în Moldova în anul 2023 și oportunitățile de colaborare strategică în anul curent au fost discutate la ședința Comitetului de Coordonare ONU - Republica Moldova, prezidată de prim-ministrul Dorin Recean și coordonatorul rezident ONU în Moldova, Simon Springett, transmite MOLDPRES.

Premierul Dorin Recean a mulțumit echipei de țară, formată din 24 de agenții, pentru efortul și angajamentul de a construi un viitor mai bun și incluziv pentru toți cetățenii Republicii Moldova. Realizările trecute în revistă țin de promovarea drepturilor omului și a egalității de gen, consolidarea capacităților instituționale, îmbunătățirea calității educației, a serviciilor de sănătate și a asistenței sociale, precum și consolidarea infrastructurii locale. În mod special, a fost remarcat aportul echipei ONU în gestionarea crizei refugiaților. 

Totodată, a fost subliniată necesitatea consolidării eforturilor în anul 2024, pentru atingerea obiectivelor incluse în Programul de activitate al Guvernului și Strategia națională de dezvoltare „Moldova Europeană 2030”, dar și pentru realizarea priorităților de aderare la Uniunea Europeană. 

„Moldova are o agendă de modernizare pe care o realizează pentru a accede în marea familie europeană. Lucrăm împreună la obiectivele strategice pentru ca să creștem calitatea serviciilor publice, să creăm oportunități pentru îmbunătățirea vieții cetățenilor, să susținem antreprenorii și să devenim o societate mai rezilientă”, a spus prim-ministrul.

În această ordine de idei, coordonatorul rezident ONU în Moldova a dat asigurări că organizația va rămâne un partener de încredere al Guvernului. „Prioritățile voastre sunt și prioritățile noastre. În centrul tuturor eforturilor noastre se află întotdeauna oamenii din Republica Moldova, în special femeile, copiii și tinerii, persoanele cu dizabilități, refugiații, migranții, bătrânii”, a punctat Simon Springett. 

În anul 2023, echipa de țară ONU a sprijinit lansarea mai multor reforme sociale ambițioase, inclusiv reforma sistemului de asistență socială, a pieței muncii și a serviciilor de îngrijire timpurie a copiilor, menite să îmbunătățească calitatea vieții pentru categoriile vulnerabile ale populației.

img24002968

img24002968

img24002968

img24002968

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!