ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Cauza penală în privința Evgheniei Guțul și a unei secretare va ajunge pe masa magistraților

09:28 | 24.04.2024 Categorie: Societate

Chişinău, 24 apr. /MOLDPRES/. Procuratura Anticorupție a anunțat că a finalizat urmărirea penală și a expediat în instanță cauza penală de învinuire a Evgheniei Guțul și a unei secretare din cadrul Oficiului Central al fostului Partid Politic „Șor”, fiindu-le incriminată acceptarea cu bună ştiinţă a finanţării concurentului electoral din partea unui grup criminal organizat, comunică MOLDPRES.

Potrivit PA, urmărirea penală a fost pornită în luna ianuarie 2022, în temeiul sesizării Comisiei Electorale Centrale.

Conform probatoriului, s-a constatat că, Evghenia Guțul, în perioada 2019 – 2022, activând în calitate de secretară în cadrul Departamentului de Monitorizare, Planificare şi Control al fostului Partid Politic „Şor” (declarat neconstituţional), a fost activ implicată în activitate de introducere sistematică a mijloacelor financiare necontabilizate în Republica Moldova, parvenite din partea unui grup criminal organizat, preponderent din Federația Rusă. Pe care ulterior le integra în activitatea partidului.

Pe un alt capăt de acuzare, Evghenia Guțul, în calitate de complice, în perioada de timp octombrie 2022 -  noiembrie 2022, a coordonat activitatea unor Oficii Teritoriale a fostului Partid Politic „Șor” din raioanele Republicii Moldova, fiind responsabilă de verificarea, confirmarea listelor şi remunerarea participanților la protestele organizate de Partidul Politic „Şor”, astfel acceptând cu bună știință finanțarea partidului politic din partea unui grup criminal organizat în sumă totală de 42 498 532,40 lei.

Fapte infracționale similare i se incriminează și celeilalte complice, care a fost responsabilă de Oficiul Teritorial din Chișinău, în perioada de timp octombrie 2022 - noiembrie 2022, acceptând cu bună știință finanțarea partidului politic din partea grupului criminal organizat, în sumă totală de 9 746 825 lei.

Învinuiții nu au recunoscut faptele comise, iar cauza penală în 68 de volume, împreună cu rechizitoriul, a fost trimisă pentru examinare în fond la Judecătoria Chișinău.

Pentru infracțiunea săvârșită legea prevede pedeapsa sub formă de amendă sau cu închisoare de la 2 la 7 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii pe un termen de la 2 la 5 ani.

img24002983

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!