ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Refugiații care se angajează în Moldova vor fi asigurați medical

18:29 | 25.04.2024 Categorie: Societate

Chişinău, 25 apr. /MOLDPRES/. Beneficiarii de protecție temporară care se angajează în Republica Moldova vor fi asigurați medical. Deputații au votat în lectura a doua un proiect în acest sens, comunică MOLDPRES.

Proiectul, elaborat de Ministerul Sănătății în parteneriat cu Compania Națională de Asigurări în Medicină, prevede menținerea statutului de persoană asigurată beneficiarilor de protecție temporară angajați și după încetarea stării de urgență. Persoanele vizate vor avea aceleași drepturi și obligații în sistemul asigurării obligatorii de asistență medicală ca și cetățenii Republicii Moldova.

Statutul de persoană asigurată se va acorda sau suspenda în baza informației aferente raporturilor de muncă pentru stabilirea drepturilor sociale și medicale prezentate de angajatori Serviciului Fiscal de Stat.

Anterior, persoanele refugiate din Ucraina care se angajau în țara noastră beneficiau de statut de asigurat medical, prin derogare de la legislație, în baza Dispoziției Comisiei pentru Situații Excepționale.

Conform datelor statistice, în țara noastră, la începutul lunii februarie, erau angajați 1302 cetățeni din Ucraina. Cheltuielile pentru acordarea serviciilor medicale sunt suportate din fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală, în limita mijloacelor financiare aprobate în Legea fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pentru anul 2024.

img24003053

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!