Aurelian Silvestru a lansat volumul de reflecții și eseuri „Talentul n-are zile de odihnă”
„Talentul n-are zile de odihnă”, volumul semnat de scriitorul Aurelian Silvestru, a fost lansat la Biblioteca Națională a Republicii Moldova, fiind prezentat ca o carte de reflecții, eseuri și poezie care îmbină experiențe personale, dialog cultural și meditații asupra creației artistice, relatează MOLDPRES.
Volumul include fragmente din creația unor prieteni ai autorului, dar și referințe la biografiile unor personalități marcante, a căror operă este evocată ca sursă de inspirație și dialog cultural. Lucrarea este completată de ilustrații realizate cu ajutorul inteligenței artificiale, iar coperta aparține pictorului Romeo Schițco.
Autorul a menționat că volumul adună gânduri și observații personale, născute din dialoguri și experiențe de viață.
„În acestă carte sunt introduse gânduri și aforisme pe care eu le prindeam din zbor, sau atunci când discutam cu prietenii. O carte când o scrii trebuie să te gândești cui te adresezi, eu însă scriu pentru mine, dar cel mai important este ca o fac pentru artă”, a declarat autorul Emilian Silvestru.
Criticul literar Iulian Filip a remarcat că volumele lui Aurelian Silvestru se disting prin accesibilitate și profunzime, autorul reușind să transmită idei complexe într-un limbaj apropiat publicului larg.„Cărțile lui Emilian Silvestru sunt o chemare la lectură. El este limbajul scriitorului, limbajul pedagogului, limbajul psihologului, limbajul unui lucrător pe șantier, deci toate cărțile sale sunt pe întelesul oricui. Acest vector îl vedem și în activitatea sa pe rețele dar și în viața de zi cu zi. Autorul comunică cu publicul prin aforisme, citate și fotografie, fotografia fiind o altă formă de exprimare a lui Emilian Silvestru”, a declarat scriitorul Iulian Filip.
La rândul său, poetul român Daniel Corbu a apreciat volumul drept o carte a meditațiilor.„Am venit cu mare bucurie la această lansare de carte. Este un volum interesant, care își are rădăcinile în generozitatea lui Aurelian. Este o carte a meditațiilor, un caleidoscop mediatic alcătuit din aforisme, parabole și poeme. Este o carte cu un titlu pe care autorul îl purta de mult timp în gând și pe care l-a folosit acum: „Talentul n-are zile de odihnă”. Autorul reușește să fie, în această carte, un subtil moderator; din capitol în capitol, își așază meditațiile, pe care le numește cu modestie „îngândurări”, a declarat poetul român Daniel Corbu.
Evenimentul a fost organizat de Biblioteca Națională a Republicii Moldova, în parteneriat cu Editura Tocono, Liceul de Creativitate și Inventică „Prometeu-Protalent” și Institutul de Filologie Română „Bogdan Petriceicu-Hasdeu” al USM. Lansarea s-a desfășurat în cadrul Campaniei „Scriitorul la el acasă”, parte a Programului Național LecturaCentral, ediția a IX-a, aflat sub egida Ministerului Culturii al Republicii Moldova.Aurelian Silvestru este scriitor, psiholog, publicist și pedagog din Republica Moldova. Născut la 1 octombrie 1949, în satul Cușelăuca, raionul Șoldănești, el este cunoscut pentru activitatea sa literară și educațională, fiind autor de eseuri, romane și lucrări cu tematică psihologică și morală.
De asemenea, este fondatorul Liceului de Creativitate și Inventică „Prometeu” din Chișinău, una dintre primele instituții private de învățământ din Republica Moldova. În plan publicistic, a activat ca editorialist și este cunoscut în spațiul public pentru pozițiile sale civice și culturale. Pentru activitatea sa, Aurelian Silvestru a fost decorat cu Ordinul Republicii, una dintre cele mai importante distincții de stat din Republica Moldova..
VIDEO // Satoshi, emoții din culise după calificarea în finala Eurovision: „Ne mobilizăm și mișcăm munții împreună”
VIDEO // Eurovision 2026: Republica Moldova s-a calificat în marea finală. „Viva, Moldova!” va răsuna pe 16 mai
Mormânt scitic de peste 2.000 de ani, descoperit la Gura Bâcului
Cronica ARHIVELOR // Liviu Deleanu: poet, traducător și voce a modernismului basarabean
Republica Moldova va evolua astăzi în prima semifinală la Eurovision 2026
BTA: Filmul dedicat celei de-a 99-a aniversări a savantului Minko Balkanski va fi proiectat în Franța
Artiști din 11 țări vor participa la Festivalul Internațional al Artelor Scenice BITEI 2026, organizat la Chișinău în perioada 21-31 mai
GALERIE FOTO // „Terapie în grup”, PREMIERĂ la Teatrul Național „Satiricus I.L. Caragiale”
PREMIERĂ la Teatrul Național „Satiricus I.L. Caragiale”. O comedie muzicală despre adevăr, terapie și regăsire
Viena a deschis oficial Eurovision 2026. Satoshi va evolua primul pe scenă
Cronica ARHIVELOR // Nicolae Ștefan Casso – filantropul basarabean care a susținut identitatea românească în Basarabia țaristă
Cronica ARHIVELOR // 10 Mai – zi cu semnificație istorică: Carol I depune jurământul
Centrul Cultural „Universul” prinde contur: pe 13 mai începe procesul participativ de dezvoltare
FOTO // Republica Moldova găzduiește, în premieră, Caravana „José Antonio Viñas”
Muzeografii, cercetătorii și restauratorii, distinși cu diplome de onoare de Ziua Internațională a Muzeelor
Investiții de 5,4 milioane de lei la Liceul Teoretic „Ivan Vazov” din Taraclia: elevii vor beneficia de o sală de sport modernă
Eleve din Republica Moldova au obținut o medalie de bronz și o mențiune de onoare la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Fete
Vicepremierul Eugeniu Osmochescu, despre Conferința investițională „Republica Moldova-UE”: „Vor fi anunțate mai multe acorduri de investiții”
Moldelectrica va fi reorganizată pentru alinierea la standardele europene
ANP instituie regim special la Penitenciarul Leova
Promo-LEX invocă încălcări grave în cazul unui tânăr deținut în stânga Nistrului
ARMENPRESS: Autoritățile armene investighează un presupus complot de asasinare a premierului Nikol Pașinian
Procesarea trimiterilor poștale va fi digitalizată
MDED a lansat programul guvernamental „Reușim”, pentru crearea unui mediu de afaceri mai simplu și mai competitiv
Vlad Țurcanu demisionează de la conducerea Teleradio-Moldova, pe fondul scandalului de la Eurovision 2026: „Votul exprimat este responsabilitatea mea”
Iranul susține că a răspuns la cea mai recentă propunere americană
VIDEO // Lucrări de plombare pe zeci de sectoare de drum din țară. Intervențiile au avut loc și în weekend
Subvenții în valoare de peste 31 de milioane de lei pentru agricultori, autorizate în ultima săptămână de AIPA
Ziua Internațională a Muzeelor, marcată în Republica Moldova prin programe culturale speciale
Circa 100 de medici și specialiști în sănătate au participat la Maratonul AVC 2026


